Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Evenimente

Superhombre, documentarul despre superomul din Banat care a escaladat Everestul fără oxigen suplimentar, în avanpremieră la cinema

Documentarul „Superhombre” (de Lucian Mircu și Mircea Gherase) va avea o proiecție specială în avanpremieră la Timișoara, la Cinema City din Shopping City Timișoara, marți, 28 Ianuarie 2020, ora 20. După proiecție va avea loc o discuție cu publicul la care vor participa protagonistul Horia Colibășanu, realizatorii Lucian Mircu & Mircea Gherase și alți invitați-surpriză.

Sinopsis: Un alpinist trebuie să aibă în permanență trei puncte de sprijin. Horia Colibășanu e dentist, soț și tată a doi băieți și alpinist de elită în Himalaya. Cum își găsește echilibrul? Probabil e… Superhombre.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte

În 2008, gestul solidar și riscant al lui Horia de a nu-și abandona camaradul bolnav la 7400 metri pe Annapurna, pe alpinistul basc Iñaki Ochoa, a impresionat Spania și comunitatea alpiniștilor din lumea întreagă.

În ciuda tragicului incident, Horia Colibășanu a continuat să se cațere în pur stil alpin, așa cum făcea Iñaki, fără oxigen suplimentar. În primăvara lui 2017, sportivul de 40 de ani începe o nouă expediție pe Everest, după două tentative ratate. Pentru prima oară, el încearcă o ascensiune solo. 

Lupta nu e atât cu structura muntelui, cât e cu propriile slăbiciuni. Totuși, Horia admite că are o putere specială invizibilă, „ca Omul din Atlantis”. Corpul său se adaptează foarte rapid la aerul rarefiat din Himalaya. Timp de 3 ani, echipa l-a urmărit pe protagonist în expedițiile sale, dar mai ales în sânul familiei, unde are de rezolvat chestiuni din cele mai obișnuite.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte

Antrenamentele din Timișoara, presiunea sponsorilor, deciziile importante care trebuie luate în fiecare zi sunt uneori mai greu de dus decât provocările din expediție. Sunt munți de urcat și acasă. „Superhombre” este o poveste despre căutarea libertății într-o lume în care timpul e tot mai scurt. Pentru Horia și colegii lui, Himalaya e unul din ultimele locuri de pe planetă unde mai poți trăi neprevăzutul, aventura autentică.

Această privire în culisele vieții alpinistului include pe lângă filmări profesionale la altitudini extreme și momente selectate din impresionanta sa arhivă personală, adunată în 15 ani de carieră sportivă.

Prezentat în avanpremieră la a șasea ediție a festivalului de film Ceau, Cinema! în fața a 800 de spectatori, „Superhombre” a fost selectat apoi în competițiile internaționale la festivalurile de film și cultură montană din Poprad (Slovacia), Cracovia (Polonia) și Bilbao (Spania).

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte

Documentarul independent „Superhombre” este realizat cu susținerea Vitas România, Haufe Group, Kathrein România, Ness România, Club Sportiv Alternative TM, Asociația Marele Ecran, Fundația PressOne și Domestic Film.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Lugoj

Podul de Fier din Lugoj se apropie de momentul redeschiderii circulației, însă traficul nu poate fi reluat până la finalizarea tuturor intervențiilor din zonă....

Știri Regionale

Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru...

Stiri din Timiș

Dosarul crimei de la Lacul Surduc a ajuns în instanță. P.D.L., bărbatul acuzat că și-a ucis un cunoscut cu un topor, a fost trimis...

Stiri din Caraș - Severin

O anchetă privind pescuitul ilegal și comercializarea peștelui fără documente de proveniență a dus la o amplă acțiune a polițiștilor din Moldova Nouă. Patru...