Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Știri

Afară cu turiştii din cartierele noastre”. Proteste la Barcelona față de turismul excesiv

 

Mii de persoane au ieșit în stradă la Barcelona, sâmbătă, pentru a protesta împotriva turismului excesiv din capitala Cataloniei, relatează AFP, citat de rfi.fr. Aproximativ 2.800 de manifestanți, conform poliției, au cerut schimbarea modelului economic al orașului, cel mai vizitat din Spania. „Destul este destul! Să punem limite turismului”, au scandat protestatarii, oprindu-se în fața hotelurilor și afișând bannere cu mesajul „Reduceţi turismul acum!”.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

 

Turismul în Spania: un sector vital, dar controversat

Turismul reprezintă 12,8% din PIB-ul Spaniei și asigură 12,6% din locurile de muncă, însă criticii susțin că acest aflux masiv de turiști afectează prețurile locuințelor, mediul și condițiile de muncă ale localnicilor. În Barcelona, chiriile au crescut cu 68% în ultimul deceniu, conform datelor Primăriei, iar localnicii se confruntă cu dificultăți în a-și permite costurile locuințelor.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

 

O nemulțumire tot mai mare

Protestatarii afirmă că turismul excesiv face orașul de nelocuit. „Nu avem nimic împotriva turismului, dar avem ceva împotriva turismului prea mare, pentru că face oraşul de nelocuit”, a declarat Jordi Guiu, un sociolog de 70 de ani din Barcelona, citat de News.ro. Isa Miralles, un muzician de 35 de ani, subliniază că „magazinele de zi cu zi se închid pentru a face loc unui model de afaceri care nu corespunde nevoilor cartierului. Oamenii (…) nu îşi mai permit chiriile, trebuie să plece”.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

 

Măsuri propuse

Pentru a facilita găsirea unei locuințe pentru rezidenți, Primăria Barcelonei a anunțat recent intenția de a stopa închirierea apartamentelor pentru turiști până în 2029. Protestele din Barcelona reflectă o tendință mai largă în Spania, cu mișcări anti-turism în creștere în întreaga țară, inclusiv în Insulele Baleare, Insulele Canare și marile orașe turistice din Andaluzia, precum Malaga.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

 

Record de vizitatori

Spania, a doua cea mai populară destinație turistică din lume după Franța, a primit anul trecut un număr record de 85,1 milioane de vizitatori străini. Cea mai vizitată regiune a fost Catalonia, cu 18 milioane de turiști, urmată de Insulele Baleare (14,4 milioane) și Insulele Canare (13,9 milioane).

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Vă recomandăm

Știri din Lugoj

O fată de 13 ani a fost rănită luni seara, după ce a fost lovită de o autoutilitară în timp ce traversa strada în...

Eveniment

La Reșița are loc în weekendul 8-10 mai, Festivalul Primăverii. Vor fi  trei seri consecutive de concerte live, cu artiști de top din muzica...

Actualitate

Un incident în care sunt implicați doi minori de 11 ani este cercetat de polițiștii din Bocșa, care au fost sesizați, la data de...

Stiri din Timiș

Un accident rutier grav a avut loc vineri în localitatea Dudeștii Noi, județul Timiș, unde două autoturisme s-au izbit violent, iar unul dintre vehicule...