Nici nu au terminat bine cu morile de la Rudăria și cei de la Asociația Acasă în Banat au pus ochii pe un alt loc încărcat de istorie și tradiție, căruia să-i dea o altă față. De data aceasta, este vorba de Muzeul etnografic „Victor Tăutu” din Sasca Montană, iar pentru aceasta, inimoșii voluntari de la Acasa în Banat au nevoie, din nou, de sprijinul comunității!, conform, caon.ro.
„Muzeul etnografic <<Victor Tăutu>> din Sasca Montană are nevoie de ajutorul nostru! Pe 1-2 octombrie 2021 mergem să-i schimbăm acoperișul prin care plouă din ce în ce mai rău, punând în pericol colecția extraordinară de obiecte adunate într-o viață de om de către domnul Tăutu.














































































































