Salvamont România anunță o mobilizare de amploare a echipelor de salvare montană, care au intervenit joi în 97 de cazuri pe tot cuprinsul țării, conform: https://renasterea.ro/
În ultimele 24 de ore, Dispeceratul Național Salvamont a primit 88 de apeluri de urgență pentru intervenții în zone montane. Cele mai multe solicitări au fost înregistrate pentru Salvamont Predeal și Salvamont Maramureș (câte 10 apeluri fiecare), urmate de Voineasa și Municipiul Brașov (câte 9 apeluri), precum și Gorj (8 apeluri) și Caraș Severin – Muntele Mic (6 apeluri). Alte echipe de salvatori din Prahova, Neamț, Suceava, Borșa, Cluj, Vatra Dornei, Sibiu, Alba, Lupeni, Brezoi, Vâlcea și Hunedoara au fost, de asemenea, solicitate să intervină.
Conform datelor oficiale, 97 de persoane au fost salvate, iar 33 dintre acestea au fost transportate la spital cu ajutorul Serviciului de Ambulanță sau al echipajelor SMURD. Din păcate, o persoană și-a pierdut viața și a fost predată Serviciului de Medicină Legală.
Pe lângă intervențiile de urgență, Salvamont a gestionat 58 de apeluri pentru consiliere și informații privind traseele turistice sau domeniile schiabile.
Salvamont România face apel la responsabilitate și prudență în activitățile montane, subliniind importanța prevenirii accidentelor. De asemenea, organizația își continuă campania de conștientizare pentru reducerea numărului de incidente pe munte.














































































































