Șoferii care tranzitează DN68, între Margina și Holdea, vor scăpa în curând de restricțiile de trafic. Lucrările de reabilitare de pe sectorul care preia circulația deviată de pe autostrada A1 sunt aproape finalizate, iar șantierul ar urma să fie închis până la începutul lunii iulie, înainte de debutul sezonului de concedii, conform: https://www.radiotimisoara.ro/
Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, lucrările de asfaltare sunt deja în desfășurare, după finalizarea săpăturilor la structura drumului. În etapa următoare vor fi executate completările la acostamente și marcajele rutiere, intervenții care pot menține temporar circulația îngreunată, însă pentru perioade scurte.
Reprezentanții DRDP estimează că operațiunile rămase vor dura mai puțin de o săptămână, având în vedere că lucrările se desfășoară pe un tronson de sub doi kilometri și depind de condițiile meteorologice.
Autoritățile reamintesc că drumul național dintre Margina și Holdea a fost construit în anii ’60–’70, pentru un trafic mult mai redus decât cel actual. În prezent, sectorul suportă un flux comparabil cu cel de pe autostradă, motiv pentru care sunt necesare atât lucrări periodice de întreținere, cât și intervenții asupra structurii rutiere.
DRDP subliniază că reparațiile executate în ultimii ani nu au vizat aceleași porțiuni de drum, ci tronsoane diferite, în limita sectoarelor care pot fi închise și refăcute în condițiile unui trafic intens.
DN68 are un rol esențial în preluarea traficului de pe autostrada A1, în zona unde lipsește încă segmentul Margina–Holdea. Tronsonul de autostradă aflat în construcție, care va permite circulația neîntreruptă pe autostradă între Nădlac și Sibiu, are termen de finalizare la sfârșitul anului viitor, însă constructorul a anunțat că încearcă să încheie lucrările mai devreme decât prevede contractul.


















































































































