Cazul Dominic Fritz provoacă o nouă confruntare politică și juridică în Timiș. PSD cere Parchetului să verifice modul în care a fost gestionată situația primarului Timișoarei și solicită MAI și ANI să conteste în instanță ordinul prin care prefectul Paul Finta a dispus sancționarea edilului, conform: https://debanat.ro/
Social-democrații nu sunt de acord cu modul în care prefectul de Timiș a ales să sancționeze primarul Timișoarei, după decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul privind conflictul de interese constatat de Agenția Națională de Integritate.
PSD cere acum intervenția mai multor instituții ale statului. Mai exact, partidul solicită Ministerului Afacerilor Interne și ANI să atace în contencios administrativ ordinul prefectului și cere Parchetului să verifice dacă în acest caz au fost comise fapte de natură penală.
Reacția PSD vine după ce prefectul Paul Finta a anunțat că a semnat ordinul privind sancționarea disciplinară a lui Dominic Fritz.
Social-democrații acuză USR că încearcă să îl protejeze pe primarul Timișoarei și susțin că autoritățile trebuie să intervină pentru aplicarea prevederilor legale.
„PSD cere intervenția urgentă a autorităților statului împotriva abuzurilor comise de USR în tentativa de a-l salva pe condamnatul Dominic Fritz”, se arată într-un comunicat transmis de partid și citat de Agerpres.
PSD susține că decizia definitivă a ÎCCJ în cazul conflictului de interese produce consecințe asupra mandatului lui Dominic Fritz și acuză reprezentanții USR că ar încerca să evite aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege.
Partidul cere, în același timp, Parchetului să verifice dacă reprezentanții USR și-ar fi folosit funcțiile și demnitățile publice pentru a împiedica aplicarea măsurilor pe care PSD le consideră obligatorii în cazul primarului Timișoarei.
PSD scoate la înaintare cazul fostului primar din Recaș
În scandalul izbucnit în jurul ordinului prefectului, PSD invocă și un precedent din județul Timiș.
Este cazul fostului primar PSD al orașului Recaș, Pavel Teodor. Acesta a fost găsit în conflict de interese și a fost sancționat prin diminuarea indemnizației cu 10% timp de șase luni.
Sancțiunea a fost aplicată în perioada în care județul Timiș era condus de prefectul PSD Mihai Ritivoiu.
Comparația este folosită acum de PSD pentru a susține că, în trecut, un primar social-democrat aflat într-o situație similară a fost sancționat, în timp ce cazul lui Dominic Fritz este gestionat diferit.
PSD cere astfel ca ordinul prefectului Paul Finta să ajungă în instanță și ca Parchetul să verifice modul în care autoritățile au acționat în cazul primarului Timișoarei.
Cazul Fritz intră, astfel, într-o nouă fază, în care disputa politică dintre PSD și USR se mută și în zona juridică.






















































































































