Mai multe localități din județul Timiș vor avea întreruperi ale alimentării cu apă sau presiune redusă în perioada 16–21 martie, din cauza unor lucrări de mentenanță efectuate de Aquatim la bazinele de înmagazinare și la rețeaua de distribuție, conform:https://debanat.ro/
Intervențiile vor avea loc, în general, între orele 8:00 și 15:00. În acest interval, furnizarea apei va fi oprită sau presiunea va fi redusă în funcție de localitate și de ziua programată pentru lucrări.
Astfel, între 16 și 20 martie apa va fi oprită în Jebel. În 17 martie presiunea va fi redusă în Drăgoiești și Bacova, iar în 17 și 18 martie alimentarea cu apă va fi întreruptă în Buziaș și Liebling. Pe 18 martie apa va fi oprită în Sacoșu Turcesc, iar presiunea va fi redusă în Drăgoiești și Cerna.
Pe 19 martie furnizarea apei va fi oprită în Icloda, iar presiunea va fi redusă în Sârbova, Racovița, Sacoșu Turcesc și Iosif. În zilele de 19 și 20 martie presiunea va fi redusă în Buziaș și Silagiu, iar alimentarea va fi oprită în Pădureni. În 20 martie presiunea va fi redusă și în Voiteg și Hitiaș, iar pe 21 martie în Silagiu.
Separat, în 16 martie, între orele 9:00 și 17:00, alimentarea cu apă va fi întreruptă în Cărpiniș pentru spălarea rezervorului de acumulare.
Reprezentanții Aquatim precizează că aceste lucrări sunt necesare pentru menținerea calității apei potabile și fac parte din programul de mentenanță preventivă al rețelelor de distribuție.
După reluarea alimentării, este posibil ca la robinete să curgă temporar apă tulbure. Operatorul recomandă ca apa să nu fie folosită în scopuri menajere până la limpezirea completă și îi sfătuiește pe consumatori să își asigure rezerve de apă pentru perioada anunțată.















































































































