Primăria Municipiului Timișoara simplifică procedura de stabilire a reședinței pentru studenți, odată cu începerea noului an universitar 2026 – 2027. Municipalitatea propune o colaborare directă cu universitățile și administratorii căminelor studențești pentru a reduce demersurile administrative pe care trebuie să le facă studenții.
Astfel, administratorii căminelor universitare vor centraliza solicitările studenților și vor înainta tabelele nominale Direcției de Evidență a Persoanelor Timișoara, de pe Bd. Mihai Eminescu nr. 15, camera 9. Tabelele vor conține datele de identificare ale studenților și perioada pentru care aceștia solicită stabilirea reședinței.
Pentru depunerea cererilor sunt necesare următoarele documente:
- Cererea-tip pentru stabilirea reședinței, completată cu datele solicitantului și cu datele și semnătura administratorului căminului sau ale persoanei desemnate, la rubrica „Consimțământul găzduitorului”, precum și ștampila, după caz;
- Actul de identitate al solicitantului;
- Contractul de cazare sau de închiriere, în original și copie;
- Declarație pe propria răspundere
Cererea tip și modelul de declarație se obțin la Direcția de Evidență a Persoanelor.
Prin această inițiativă, Primăria Municipiului Timișoara își propune să reducă demersurile administrative pentru studenți și să sprijine universitățile în gestionarea solicitărilor de stabilire a reședinței. Sprijinul este oferit tuturor instituțiilor de învățământ superior din Timișoara care administrează spații de cazare pentru studenți.
















































































































