Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Administrație

Liber pe drumul ce leagă Sânmihaiu Român de Șag. Șoseaua a fost deschisă circulației

Noul drum județean care leagă comunele Șag și Sânmihaiu Român a fost deschis circulației. Șoseaua, cu o lungime de aproximativ șase kilometri, este parte a Centurii Alternative a Timișoarei și este destinată mai mult traficului local și de tranzit.

”Cand am ajuns la Consiliul Județean, în noiembrie 2024, stadiul de realizare era de sub 10% la sută, deși, în acel moment, proiectul trebuia să fie finalizat. Asta după ani de promisiuni, amânări și lipsă de interes din partea fostei administrații. Patru ani au fost pierduți doar pentru ca un proiect cu studiul de fezabilitate deja finalizat să fie predat constructorului. Nepăsare, neglijență, bătaie de joc față de timișeni. Am avut mai multe discuții cu constructorul și i-am explicat foarte clar că modul în care s-a lucrat în trecut nu mai poate continua. Nu avem nevoie de scuze și santiere abandonate. A trebuit să mai treacă un an și jumătate până cand șoseaua a fost finalizată”, a transmis președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Valoarea totală a investiției a ajuns la aproape 20 de milioane de lei, cea mai mare parte a sumei fiind asigurată prin programul Anghel Saligny. Consiliul Județean Timiș a contribuit cu aproximativ 2,5 milioane de lei.

Autoritățile vor continua construirea rețelei periurbane a Timișoarei pentru a închide complet centura mică a orașului.

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Vă recomandăm

Actualitate

Locuitorii din Timiș și călătorii care tranzitează județul pe calea ferată trebuie să se pregătească pentru trei luni de restricții severe. Începând de marți,...

Actualitate

Procurorii Parchetului General și polițiști ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice au efectuează, vineri, percheziții în opt dosare penale vizând infracțiuni silvice, infracțiuni...

Opinii

Într-o demonstrație de forță cultural-acustică rar întâlnită, Lugojul s-a transformat, pentru trei zile, în epicentrul distracției în aer liber, odată cu debutul grandios al...

Știri Regionale

Un motociclist a murit, iar pasagerul aflat pe motocicletă a fost rănit, în urma unui accident rutier produs marți seara, pe strada Cloșca din...