România comemorează astăzi, 30 octombrie, 11 ani de la incendiul devastator din clubul Colectiv, tragedie în urma căreia 65 de oameni au murit, iar alte zeci au rămas cu traume fizice și psihice, conform: https://www.radioresita.ro/
Focul care a schimbat România a izbucnit în seara de 30 octombrie 2015, în timpul unui concert al trupei Goodbye to Gravity, după aprinderea unor artificii în interiorul clubului. Flăcările s-au extins rapid, declanșând una dintre cele mai grave tragedii din istoria recentă a țării.
Dosarul Colectiv a dus la condamnări definitive în 2022, însă controversele nu s-au încheiat. În martie 2025, Înalta Curte a dispus reluarea anchetei privind intervenția autorităților, posibilele infecții din spitale și transferul răniților în străinătate.
La 11 ani distanță, Colectiv rămâne un simbol al durerii, al luptei pentru dreptate și al întrebărilor despre responsabilitate. În memoria celor 65 de victime, România nu trebuie să uite lecțiile acestei tragedii.


















































































































