Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Meteo

Canicula se întețește în vestul țării. Temperaturile urcă până la 41 de grade

Sursa foto: radiotimisoara.ro

Valul de căldură se intensifică miercuri în Banat și Crișana, unde temperaturile maxime vor ajunge până la 41 de grade Celsius. Meteorologii avertizează că disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități, conform: https://www.radiotimisoara.ro/

Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări temporare după-amiaza și seara. Izolat, în special în zonele montane, sunt posibile averse slabe și descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări în timpul ploilor, când rafalele vor ajunge, în general, la 40-50 de kilometri pe oră.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Temperaturile maxime se vor situa între 35 și 41 de grade, în timp ce minimele vor fi cuprinse între 19 și 26 de grade. Pe alocuri va fi noapte tropicală. În depresiuni, temperaturile nocturne vor coborî până spre 13 grade.

Căldura se menține și joi

Valul de căldură va persista și joi, când în vestul țării va fi din nou caniculă și disconfort termic accentuat. Temperaturile maxime vor ajunge la 34-41 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăși în continuare pragul critic de 80 de unități.

Începând din orele după-amiezii, cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Vor fi averse și descărcări electrice local la munte și pe arii restrânse în restul regiunii. Cantitățile de apă vor fi, în general, de 5-10 litri pe metru pătrat, dar izolat, mai ales în zonele montane, pot depăși 20-25 de litri pe metru pătrat.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Meteorologii nu exclud nici grindina de mici dimensiuni. În timpul averselor, vântul se va intensifica, iar rafalele pot ajunge la 50-70 km/h, fiind posibile temporar și vijelii.

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Vă recomandăm

Știri din Lugoj

Lucrările de reabilitare a Podului de Fier din Lugoj au intrat într-o etapă importantă. Constructorul lucrează acum la structura metalică, iar șoferii care își...

Știri Regionale

Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru...

Stiri din Caraș - Severin

Lacul de acumulare Trei Ape din Caraș-Severin a ajuns la un grad de umplere de 28%, în urma operațiunii de golire controlată începute la...

Stiri din Timiș

Dosarul crimei de la Lacul Surduc a ajuns în instanță. P.D.L., bărbatul acuzat că și-a ucis un cunoscut cu un topor, a fost trimis...