Circulația trenurilor între Reșița Nord și Brebu este afectată vineri dimineață, după o avarie produsă la linia de contact în zona stației Brebu, anunță CFR Infrastructură Timișoara, conform: https://renasterea.ro/
Primele verificări au indicat ruperea cablului purtător și a firului de contact, incident care a dus la întreruperea alimentării cu energie electrică pe sectorul respectiv.
Echipele IFTE intervin pentru remedierea defecțiunii, iar o drezină pantograf din Caransebeș a fost trimisă la locul avariei pentru a sprijini lucrările.
Din cauza incidentului, trenul 9160, ajuns la Reșița Nord la ora 05:45, rămâne staționat până la reluarea alimentării cu energie electrică. Totodată, trenul 9163, plecat din Caransebeș la ora 07:00, s-a oprit în stația Cornuțel Banat, unde așteaptă repunerea sub tensiune a liniei.
Pentru cei 26 de călători aflați în trenul 9163, CFR a solicitat un mijloc de transport auto pe ruta Cornuțel Banat – Reșița Nord – Reșița Sud.
Probleme au apărut și în circulația trenului 12990, care a plecat din Drobeta Turnu Severin cu o întârziere de 60 de minute și are în compunere vagoane pentru Reșița Nord. CFR avertizează că sunt posibile și alte întârzieri, în funcție de durata intervenției.

















































































































