Două utilaje ale Primăriei Reșița au fost incendiate noaptea trecută, fiind nevoie de intervenția pompierilor. Alarma s-a dat în jurul orei 23:00, printr-un apel la numărul unic de urgență 112. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic au fost mobilizați de urgență pe strada G.A. Petculescu.
„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără la compartimentele din față și cabinele autovehiculelor, existând pericolul de propagare la un utilaj aflat în apropiere și la imobilul din vecinătate. Echipajele au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, împiedicând extinderea acestuia. Autocamioanele au fost afectate în proporție de aproximativ 30%, respectiv 15%. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este utilizarea intenționată a sursei de aprindere, în apropierea materialelor combustibile”, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic“.
Conform Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, vehiculele distruse sunt utilaje care aparțin administrației publice locale și erau parcate în zona unde se desfășoară lucrări de asfaltare și refacere a carosabilului. Focul a izbucnit inițial la unul dintre utilaje, extinzându-se rapid și la cel de-al doilea, parcat în imediata apropiere.
„Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița”, transmite IPJ Caraș-Severin.

















































































































