Au fost depuse actele necesare pentru eliberarea certificatului de urbanism în vederea restaurării gării din Băile Herculane. Cererea a fost făcută de CFR Călători, iar Primăria Herculane are la dispoziție cinci zile să dea un răspuns.
Președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca a făcut publică solicitarea certificatului de urbanism pentru această lucrare. Dunca spune atrage atenția însă că reabilitarea imobilului în care funcționează gara trebuie să ducă și la dispariția chioșcurilor, din fața gării.
Publicitate. Scroll pentru a continua.
„Momentul finalizării lucrărilor va trebui să coincidă cu desființarea clădirilor clandestine sau nepotrivite din punct de vedere arhitectural, aflate pe ambele sensuri de mers ale drumului național și în imediata vecinătate a gării monument istoric. După vizita de lucru făcută luni, 29 martie, la sediul Sucursalei Regionale CFR Călători Timișoara, unde tema principală de discuții a fost această lucrare, ne-am deplasat împreună cu dna Luminița Munteanu, arhitectul șef al județului, și la sediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara din cadrul CNAIR. Discuțiile pe aceeași temă, respectiv zona DN din vecinătatea gării din Băile Herculane, au fost constructive, în sensul că am fost asigurați de intenția conducerii DRDPT de a aerisi zona prin eliminarea în condiții legale a tot ce e necesar pentru a reda strălucirea gării-monument”, arată Dunca.
Considerată una dintre cele mai frumoase clădiri de acest tip din România, gara din Băile Herculane, așezată aproape de confluența Cernei cu Belareca, a fost inaugurată la 20 mai 1878, odată cu linia de cale ferată Timișoara-Caransebeș-Orșova. Clădirea a fost dată în folosință mai târziu, în anul 1886.
A fost ridicată după planurile inginerului Auguste de Serres-Wieczffinski (1841-1900), autor al mai multor proiecte feroviare, cel care concepuse, în calitate de director al departamentului de construcții al Căilor Ferate Austriece, clădirea Gării de Vest din Budapesta (1875-1877). Elegantul edificiu în stil baroc are drept sursă de inspirație pavilionul, existent și astăzi, construit pentru Francisc I și Maria Tereza la 1759 în centrul grădinii zoologice de lângă palatul Schönbrunn din Viena.
Scandalul modificării Legii ANI se mută în Timiș. Primarul comunei Tomești, Costel Medeleanu, a lansat un atac dur la adresa lui Dominic Fritz, după...
Locuitorii din Timișoara și mai multe localități din județul Timiș vor rămâne temporar fără energie electrică în perioada 27–31 iulie 2026. Întreruperile sunt programate...
Locuitorii municipiului Reșița vor avea, în premieră, acces la două tuneluri de răcorire, care urmează să devină operaționale în următoarele zile. Inițiativa aparține Radio...