Ghidul Banatului

Unul dintre cele mai tinere parcuri din Timișoara: sistem de irigat din America, piatră din Grecia, bănci din Spania VIDEO

Unul dintre cele mai tinere parcuri ale Timișoarei este Parcul Alpinet. Este situat pe malul stâng al Canalului Bega, între Podul Maria şi Podul Mihai Viteazul, făcând parte din „salba de parcuri” de pe acest mal.

Parcul Alpinet este unul dintre parcurile tinere ale oraşului, fiind amenajat în secolul XX. Prima amenajare ca parc a acestui teren, cu o suprafaţă de 2 hectare, este menţionată începând cu anul 1930.
Terenul având numeroase denivelări, s-a pretat la realizarea mai multor terase cu ziduri de piatră, sugerând denumirea de Alpinet ce a fost atribuită ulterior. Pincipala funcţiune a parcului este aceea de recreere.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

El oferă o splendidă alee-faleză pe malul Begăi, cu perspectiva malului drept, denivelat şi bine acoperit cu vegetaţie ornamentală, cu numeroase răşinoase, având în fundal turlele Catedralei.

Chiar dacă Alpinet este şi un parc de tranzit, această funcţiune este mai puţin aplicată, fiind aleasă ca variantă de tranzit Splaiul Tudor Vladimirescu. Parcul a fost reamenajat în cursul anului 2003, când au fost tăiate exemplarele de plop piramidal de pe faleză, fiind plantate în loc câteva zeci de exemplare de magnolii. În forma lui actuală, parcul a fost modernizat în 2018.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

„Gazonul este din România, piatra am adus-o din Grecia, de la Kavala, băncile din Spania, sistemele de irigat sunt din America, sunt noi apărute pe piață, le-au scos în 2018, pot fi reglate pe unghiuri mai scurte, pentru a uda strict spațiul verde.

Plantele le-am adus din Italia și din Ungaria. Parcul așa a fost proiectat în anii ’30, s-a păstrat aproape intactă chiar și geometria, s-au adus îmbunătățiri la partea de infrastructură, sistemele de irigare, în rest s-a păstrat cam tot.

Am mai pus magnolii, sunt foarte multe, trandafiri, la partea japoneză avem arbuști tunși, plante anuale și bianuale, erau foarte multe și unde am mai avut posibilitatea am mai pus”, declara pentru tion.ro, Sorin Doda, directorul firmei Lovrintim, la finalizarea lucrărilor.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Banat

Buziaș, Obad și Cireașa se pregătesc pentru zile de sărbătoare, cu rugi tradiționale și spectacole folclorice organizate de Sfânta Maria Mică. Evenimentele au loc...

Stiri din Timiș

Mai multe localități din județul Timiș vor avea întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică în perioada 31 august – 4 septembrie 2026. Întreruperile...

ACCIDENT

Trei persoane au fost transportate la spital, duminică seara, după un accident produs pe DN59, în zona localității Pădureni, județul Timiș. Două autoturisme s-au...

Administrație

Zeci de aleși locali și funcționari publici ar putea fi obligați să părăsească funcțiile pe care le ocupă. ANI anunță că 53 de persoane...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version