Media & Cultura

Timișoara, capitală europeană a culturii, găzduiește în septembrie cea mai mare expoziție Brâncuși din ultima jumătate de secol în România.

Cea mai mare expoziţie Brâncuşi din România din ultimii 50 de ani va fi organizată la Timişoara începând cu septembrie 2023, când oraşul este Capitală Europeană a Culturii. Evenimentul se va desfăşura la Muzeul de Artă, în condiţii excepţionale de securitate. Costurile depăşesc două milioane de euro, potrivit News.ro.

Expoziţia Brâncuşi este programată în perioada 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024, în anul 2023 Timişoara fiind Capitală Europeană a Culturii. Opere de artă semnate de Brâncuşi, precum Ecroseu, Capete de copii, Prometeu, Muza adormită, Domnişoara Pogany, Piatră de hotar – din seria Sărutul, Rugăciune, Măiastra, Pasăre în văzduh, Coloana fără sfârşit III, diferite desene, guaşe şi fotografii realizate de Constantin Brâncuşi vor putea fi văzute.

Costurile unei astfel de expoziţii se ridică la aproximativ un milion de euro pentru amenajările necesare la Muzeul de Artă din Timişoara, gazda evenimentului, şi un milion de euro pentru amenajarea efectivă a expoziţiei. Ministerul Culturii intenţionează să obţină o garanţie guvernamentală pentru operele ce vor fi expuse.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

În jur de 20-25 de sculpturi ale lui Brâncuşi, din colecţii private şi de stat, vor fi aduse la Timişoara din Anglia, Elveţia, Franţa şi România.

sursa: g4media

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Destinații

Arsenal Aventura & Aqua Park dă startul sezonului de vară vineri, 29 mai, odată cu deschiderea Aqua Park-ului și pregătește un weekend extins dedicat...

Actualitate

Autoritățile din Caraș-Severin au fost informate oficial cu privire la demararea procedurilor de golire a lacului de acumulare Trei Ape. Potrivit acestora, acțiunea este...

Știri din Lugoj

În orașul nostru, Lugoj, nimic nu izbutește mai deplin decât eșecul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai stabilă investiție locală, am putea...

Știri din Lugoj

Firma care execută lucrările de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj riscă o nouă sancțiune, după ce surse din domeniul construcțiilor susțin că...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version