Evenimente

”Seara Chitarelor” la Timișoara cu Pavel Stratan și Ducu Bertzi

O seară dedicată chitarelor în cadrul căreia vor susține recitaluri mai mulți artiști va avea loc are loc sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 19:00, în Piața Libertății din Timișoara. Vor participa Pavel Stratan, Ducu Bertzi, Grupul Tinerilor Chitariști ,,Beg Art”, Lia Burg, Dana Varadi și Alin Dinulescu, Ștefan Trubadur.

Seara Chitarelor a fost inițiată anul trecut în cadrul Festivalului Artelor Timișorene.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

”Un moment deosebit îl va constitui prezența în scenă a grupului ,,Flores”, generația de aur, prilejuită și de înmânarea titlului de cetățean de onoare lui Ioan Mătăsaru, profesorul ,,responsabil” de  formarea și dezvoltarea grupului Flores din Timișoara, între anii 1979 şi 1993. Sub bagheta și îndrumarea sa, Flores a devenit cel mai important grup muzical de copii al României. Multe personalități ale lumii muzicale actuale, cu originea în Timișoara, au avut la bază formarea în grupul Flores”, spun organizatorii, Primăria municipiului Timișoara.

Evenimentul se va desfășura cu respectarea normelor în vigoare. Cei care doresc să participe la eveniment se po

Evenimentul se va desfășura cu respectarea normelor în vigoare. Cine dorește să participe la eveniment se poate înscrie pe pagina Evenimente Primăria Timișoara, în cadrul evenimentului dedicat.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Timișoara

O înregistrare audio de aproape 34 de minute, publicată online, conține acuzații privind presupuse șpăgi pentru angajări și operații la Secția de Neurochirurgie a...

Știri Regionale

Un accident rutier grav s-a produs marţi după-amiază, pe DN 57, în zona localităţii Nicolinţ, din judeţul Caraş-Severin. În coliziune au fost implicate un...

Știri din Lugoj

Într-o perioadă în care criza economică pune tot mai multă presiune pe micile afaceri din România, antreprenorii locali sunt nevoiți să găsească soluții pentru...

Stiri din Timiș

Bărbatul de 31 de ani din județul Timiș, devenit cunoscut pe TikTok sub porecla de „regele TikTok-ului”, va petrece următoarele 30 de zile în...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version