Evenimente

Salonul de Carte Bookfest Timișoara! Patru zile de expoziție și lansări editoriale

Salonul de Carte Bookfest Timișoara revine cu cele mai noi cărți la Centrul Regional de Afaceri (Bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 22), între 31 martie și 3 aprilie 2022.

Vor fi prezenți circa 30 de expozanți, printre care cele mai importante edituri din România — Grupul Editorial ALL, Grupul Editorial Art, Asociația Liga Albanezilor din România, Asociația Macedonenilor din România, Asociația Memorialul Revoluției, Ari, Brumar, Casa, Cetatea de Scaun, Corint, Curtea veche Publishing, Datagroup, Diana Press, Didactica Publishing House, Editura Universității de Vest din Timișoara, Paralela 45, Polirom, Herald, Humanitas și Humanitas Fiction, Lebăda Neagră, Nemira Publishing House, Niculescu, Nomina, Prestige, RAO, Trei — distribuitori de carte precum librăria „La Două Bufnițe” și Cartea de Nisip – Librarium și distribuitori de muzică precum Music Media.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului iar în toate cele patru zile Bookfest Timișoara va putea fi vizitat între orele 10:00 și 20:00. În cele patru zile vizitatorii se vor putea bucura de circa 30 de lansări de carte, dar și de un concert gratuit al trupei Blazzaj din Timișoara.

Programul complet al evenimentelor va putea fi consultat pe pagina www.bookfest.ro.

Cel mai important salon de carte organizat în România

Salonul de Carte Bookfest Timișoara este organizat de Asociaţia Editorilor din România sub egida Federației Editorilor din România și co-finanțat de Primăria Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Bookfest este cel mai important salon de carte organizat în România. Prima ediție a fost inaugurată la București și a reunit deopotrivă autori și cititori de carte. Salonul s-a desfășurat la salonul expozițional Romexpo, în iunie 2006. Primele două ediții locale Bookfest în țară au avut loc în 2012, la Timișoara și Cluj.

Salonul de carte Bookfest este singura inițiativă de acest gen a editorilor din România, reuniți în Asociația Editorilor din România, cea mai importantă asociație patronală din lumea editorială, fondată în 1991 cu scopul de a veni în sprijinul editorilor din țară în ceea ce privește problemele lor profesionale. La Bookfest pot participa toate editurile române sau străine, editorii de ziare și reviste care au secțiuni literare cu apariție constantă. Pe lângă aceștia, mai au drept de participare distribuitorii de carte, bibliotecile, librăriile și agenții literari. Marile edituri din România cum sunt Polirom, Humanitas, Curtea Veche, Rao, Nemira, Litera participă la fiecare ediție Bookfest, oferind vizitatorilor prilejul de a vedea noile colecții și apariții editoriale și de a întâlni pe autorii preferați.

Foto credit: Zoltán Rab / Bookfest

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Banat

Buziaș, Obad și Cireașa se pregătesc pentru zile de sărbătoare, cu rugi tradiționale și spectacole folclorice organizate de Sfânta Maria Mică. Evenimentele au loc...

Stiri din Timiș

Mai multe localități din județul Timiș vor avea întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică în perioada 31 august – 4 septembrie 2026. Întreruperile...

ACCIDENT

Trei persoane au fost transportate la spital, duminică seara, după un accident produs pe DN59, în zona localității Pădureni, județul Timiș. Două autoturisme s-au...

Administrație

Zeci de aleși locali și funcționari publici ar putea fi obligați să părăsească funcțiile pe care le ocupă. ANI anunță că 53 de persoane...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version