Ghidul Banatului

Reabilitare pentru trei dintre cele mai importante obiective turistice din Herculane

Marți, 13 aprilie, Romeo Dunca, președintele  Consiliul Judetean Caraș-Severin a convocat o întâlnire pe tema reabilitării imobilului care găzduiește gara din Băile Herculane, dar și pentru alte două proiecte importante pentru stațiune.

„Pe lângă renovarea totală a edificiului, Primăria Baile Herculane va iniția un PUZ care va schimba în totalitate zona si care va cuprinde o parcare supraetajată, o pasarelă pietonală pe care cetățenii vor traversa în siguranță strada, trotuare, precum și strămutarea chioșcurilor din fața gării, unde se va construi un trotuar larg. S-a mai discutat sistematizarea traficului rutier din aceasta zona a drumului E 70, precum și descărcarea lui pe doua intrări înspre și dinspre oraș, prin strada Pecinișca și pe podul din zona noului magazin Penny, pod care va fi total renovat, lărgit și va cuprinde un trotuar. Se are în vedere și construirea unui sens giratoriu”, a arătat consilierul Doru Coșei, pe pagina sa de Facebook.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Acesta susține că s-a mai discutat și reabilitarea zonei 7 Izvoare, dar și renovarea Băilor Neptun.

„Problema zonei 7 Izvoare si accesul turistilor va fi rezolvata tot cu un PUZ la care vor colabora UAT Baile Herculane cu Directia Drumuri Naționale Timișoara și va cuprinde continuarea trotuarului de pe drumul roman precum și o pistă de biciclete care vor deservi accesul în zona 7 Izvoare alături de transportul în comun. Se va interzice camparea sau parcarea în zona cadițelor, fapt ce va debloca iîn totalitate traficul. Ultima temă a fost renovarea Băilor Neptun, la care s-au găsit soluții pentru accesarea de fonduri europene, după trecerea terenului de sub imobil în proprietatea UAT Băile Herculane. Proprietarul terenului de sub edificiu a transmis că este deschis rezolvării problemei, iar în săptămâna care urmează, domnul presedinte Romeo Dunca se va întâlni cu el pentru a ajunge la un acord”, a mai arătat Coșei.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Banat

Buziaș, Obad și Cireașa se pregătesc pentru zile de sărbătoare, cu rugi tradiționale și spectacole folclorice organizate de Sfânta Maria Mică. Evenimentele au loc...

Stiri din Timiș

Mai multe localități din județul Timiș vor avea întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică în perioada 31 august – 4 septembrie 2026. Întreruperile...

ACCIDENT

Trei persoane au fost transportate la spital, duminică seara, după un accident produs pe DN59, în zona localității Pădureni, județul Timiș. Două autoturisme s-au...

Administrație

Zeci de aleși locali și funcționari publici ar putea fi obligați să părăsească funcțiile pe care le ocupă. ANI anunță că 53 de persoane...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version