Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din centrul Timişoarei a devenit unul din simbolurile capitalei Banatului. Cea mai înaltă biserică din România (90,5 metri) a fost construită între anii 1936-1941, după planurile întocmite de Ioan D. Traianescu, profesor la Academia de Arhitectură din Bucureşti.
Catedrala este ridicată la rang mitropolutan un pic mai tâziu. Până în 1941, când este înscăunat episcopul Vasile Lăzărescu, biserica din Timişoara era condusă de episcopii din Arad şi Oradea, iar din 1947 se înfiinţează Mitropolia Banatului.
Dar românii ortodocşi din Timişoara au mai avut o catedrală înainte de construirea lăcaşului de cult din actuala Piaţa Victoriei. Ei numeau “catedrală” Biserica Ortodoxă din cartierul Iosefin, care astăzi, mai este cunoscută ca şi „Vechea Catedrală”. Şi asta pentru că biserica din Iosefin era catedrală episcopală.
Autorizaţia pentru construcţia bisericii din Piaţa Kuttl a fost emisă în 1931, iar lucrările au fost terminate în 1936. Arhitectul “Catedralei Vechi” a fost Victor Vlad (profesor la Politehnica din Timisoara), iar picturile în stil neobinzantin aparţin lui Catul Bogdan şi Ioachim Miloia. Avocatul Emanuil Ungureanu (1845-1929) a fost cel care s-a luptat pentru construcţia bisericii. El a cerut primăriei Timişoara terenul de 1.319 metri pătraţi şi aceasta l-a donat parohiei (în 1925), în scopul zidirii unei biserici, a unei case parohiale şi a altor edificii bisericeşti.
Instalarea noului preot al Parohiei Iosefin a avut loc în preajma Crăciunului anului 1927 şi imediat după aceasta a început să se adune banii necesari pentru construirea bisericii şi a casei parohiale. În acest scop, Emanuil Ungureanu a organizat colecte publice, concerte şi a primit numeroase donaţii. O sumă considerabilă a fost lăsată prin testament de Ungureanu, care moare la 8 octombrie 1929.
Pâna la construirea bisericii, serviciile religioase pentru credinciosii noii parohii au fost oficiate în capela amenajată la Şcoala Generală nr. 8 din Piaţa Dragalina, sfinţită la 8 aprilie 1929. Administrator ales al parohiei a fost Ştefan Oprean, profesor de religie de la şcoala de arte şi meserii. Primul preot al parohiei este ale în 1927, în persoana lui Ion Imbroane, profesor la liceul Carmen Sylva.
Inginerul Victor Vlad a proiectat un lăcaş care să se încadreze, din punct de vedere arhitectonic, în peisajul urbanistic al oraşului de pe Bega. Biserica are o concepţie arhitectonică originală, cu clopotniţă aparte şi cu elemente de tehnică modernă (între care şi încălzirea central). Slujba de sfinţire a locului şi de punere a pietrei de temelie a fost oficiată la data de 8 septembrie 1931 de episcopul Aradului, Grigorie Comşa, asistat de Vasile Lăzărescu şi preotul paroh Ioan Imbroane.
FOTOTurbojet//commons.wikimedia.org
Lucrările de construcţie a bisericii şi a casei parohiale au fost date în antrepriza arhitectului antrepenor Constantin Purcariu la 30 august 1931. Lucrările au fost finalizate în anul 1936. Biserica este clădită din cărămidă şi are o capacitate de aproximativ 1.000 de locuri.
Construcţia ei a fost inspirată de interiorul celebrei Sfânta Sofia din Constantinopol, cu o cupolă centrală bizantină, înaltă de 24 metri, acoperită cu tablă, reeditând stilul tradiţional mănăstiresc. Iconostasul, candelabrul şi mormântul Domnului, în stilul baptisteriului de la Curtea de Argeş, au fost sculptate în lemn de tei de maestrul Ştefan Gajo. Consiliul parohial, întrunit la 30 august 1936, a hotărât ca slujba de sfinţire să aibă loc în data de 8 septembrie 1936, cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii.