Știri

Povestea lui Epstein din Lugoj, negustorul care vindea „pene de Boemia” și „pânză de crin”, în urmă 100 de ani

În timp ce la nivel mondial numele de Epstein este sinonim cu unul dintre cele mai mari scandaluri sexuale din ultimele decenii, care a ajuns până la vârful elitei americane sau mondiale, în cazul unui bănățean care a trăit acum peste 100 de ani nu este altceva decât o simplă coincidență nefericită. Alexander Epstein, citit „Epștain”, a fost unul dintre cei mai inventivi și remarcabili comercianți lugojeni din istorie. Acum mai bine de 100 de ani, a folosit un tip de reclamă care amintește de bannerele stradale de astăzi, iar cercetările dedicate istoriei Lugojului îl amintesc și astăzi pentru ingeniozitatea reclamelor sale. Povestea lui Alexander Epstein este o călătorie fascinantă în Lugojul de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. O epocă în care Banatul era un spațiu multicultural efervescent, iar comerțul se transforma dintr-o simplă tranzacție într-o adevărată artă a convingerii.

Cine a fost Alexander Epstein

Departe de conotațiile sumbre pe care numele le poartă astăzi la nivel mondial, „Epștain” din Lugoj a rămas în istoria locală ca un spirit sclipitor, un vizionar care a înțeles foarte devreme importanța publicității în comerț. Alexander Epstein, alături de fratele lui Pavel, a fost un comerciant evreu stabilit în Lugoj, un oraș care, la acea vreme, sub administrația Austro-Ungariei și ulterior în România Mare, era un nod economic și cultural extrem de puternic. Magazinul de textile era situat pe principala arteră comercială a orașului, pe atunci strada Regina Maria, cunoscută în perioada austro-ungară ca Királyné utca, o zonă vibrantă unde se aflau cele mai cochete prăvălii. Epstein nu era doar un simplu vânzător în spatele unui pult. Prăvălia lui era un univers al mărfurilor fine și al utilităților pentru casă. De la pene de pat aduse tocmai din Boemia, recunoscute pentru calitatea și finețea lor, până la pânză de crin, un material textil scump, apretat, folosit în epocă pentru a da volum fustelor și rochilor de gală sau pentru lenjerii de lux, Epstein aducea în Banat confortul și moda marilor capitale ca Viena sau Budapesta.

Reclame inedite de acum 100 de ani

Ceea ce l-a trecut însă pe Epstein în cărțile de istorie a fost geniul său publicitar. Într-o vreme în care reclamele din ziare erau doar blocuri plictisitoare de text, el a înțeles că ochii cumpărătorilor trebuie atrași prin dinamică, umor și dimensiune.

Prăvălia de textile a lui Epstein – fotografie din arhiva personală a lui Aurel Muntoiu

Istoricii locali notează că Epstein a fost printre primii care au confecționat pânze uriașe, pictate, pe care le întindea de-a lungul străzii sau pe fațadele clădirilor, practic, un fel de bunic al bannerului publicitar modern. De exemplu, pe bannerele de afară ar fi scris la un moment dat inscripția „Pene ieftine de Boemia”, dar și altele de felul, simple și atractive tocmai prin simplitatea lor. În săptămânalele lugojene ale vremii, cum era Lugoscher Anzeiger, reclamele lui Epstein erau o atracție în sine. Acesta folosea desene haioase, rime meșteșugite în română, germană și maghiară și promisiuni grandioase, dar livrate mereu cu un zâmbet. De exemplu, dacă vindea mașini de cusut sau alte bunuri care țineau de domeniul cusutului, nu se limita la descrierea produsului, ci îl integra într-o poveste menită să-i convingă pe cumpărători. Alți „oameni de marketing” din istoria Lugojului Alexander Epstein nu a fost singurul personaj pitoresc din peisajul comercial lugojan. Orașul a beneficiat de o competiție acerbă care a forțat și alte minți să devină creative. Un exemplu este Anton Haberehrn, un alt nume mare de pe fosta stradă comercială Regina Maria, un comerciant care nu concura direct cu Epstein pe nișa articolelor de modă, fiind de fapt un fierar. Reclamele sale mizează pe conceptul de „import direct” și exclusivitate austriacă, încercând să ofere o alternativă elegantă și sobră la stilul mai „agresiv” și inventiv al lui Epstein.

Carte poștală cu magazinele de pe fosta stradă Regina Maria din Lugoj – OneBid

Căutătorii de leacuri din Lugoj nu s-au lăsat mai prejos la capitolul marketing. Farmaciile epocii, cum a fost cea vecină cu Alexander Epstein, Lex és Dumbrava, puneau un accent surprinzător pe publicitate. Pentru a vinde elixire, creme de față împotriva pistruilor sau ape de gură minune, farmaciștii scriau boala în titlul leacului, nu neapărat o denumire a acestuia, pentru a-i atrage pe suferinzi. Astăzi, imaginea magazinului lui Alexander Epstein din perioada interbelică (anii 1923-1925) supraviețuiește datorită vederilor de epocă, sau „ansichtskarten”, care circulă pe site-urile de licitații. Aceste bucăți de carton ne arată o fostă stradă Regina Maria plină de trăsuri și primii lăudători ai automobilului, cu vitrine mari, luminate, în fața cărora lugojenii de acum un secol se opreau. Nu doar ca să cumpere nimicuri, ci de-a dreptul fascinați de ingeniozitatea reclamelor unui om care a știut, încă de pe atunci, să transforme comerțul în spectacol. Surse: Redeșteptarea, OneBid, Darabanth, Academia.edu, Arhivele Naționale, Dusan Baiski SURSA: voxradar.ro
Povestea lui Epstein din Lugoj, negustorul care vindea „pene de Boemia” și „pânză de crin”, în urmă 100 de ani

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Social

În timp ce primăria din Lugoj cere clemență, lugojenii spun că au ajuns la capătul răbdărilor cu șantierul Podului de Fier din oraș. Mai...

Politica

Ilie Vlaicu, directorul general al Aquatim și președintele Asociației Române a Apei, nu exclude categoric o viitoare candidatură la Primăria Timișoara, deși critică fragmentarea...

Administratie

O propunere legislativă radicală, înregistrată recent la Senat, își propune să schimbe din temelii modul în care unitățile de învățământ din România sunt obligate...

Administratie

Conform declarațiilor făcute de directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu, în cadrul emisiunii „Drumul Bun”, România a fost trimisă în judecată la Curtea Europeană...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version