Administratie

Planuri grandioase sau doar PR electoral. Adevărul despre noul tren metropolitan al Timișoarei, inspirat de marile capitale europene

Timișoara reia discuțiile privind un sistem de tren metropolitan pentru conectarea Gării de Nord de aeroport și zonele periurbane, pe fondul disputelor politice locale privind paternitatea proiectului. Planurile actuale vizează stații noi în localități precum Giroc și Moșnița, însă inițiativa se confruntă cu un istoric de promisiuni electorale nefinalizate încă din 2020.  De exemplu, călătorul care aterizează pe aeroportul din Bergamo, un oraș aflat la o oră de mers cu mașina de Milano, are mai multe opțiuni pentru a ajunge în capitala modei. În afară de autobuze sau taxiuri, există un tren care leagă orășelul Bergamo de Milano Centrale, una dintre cele mai mari gări din Europa. De altfel, de acolo, turistul poate ajunge în sub o oră la Monza, Lacul Como, Certosa di Pavia sau alte zeci de obiective turistice din zonă. La asta visează acum și orașul Timișoara, acolo unde liderii locali se laudă, deocamdată în declarații, că vor face un sistem de trenuri metropolitane la nivelul celor din Europa modernă.

PNL și USR își „fură” ideea trenurilor metropolitane

Liniile de tren învechite vor deveni o cale ferovoiară urbană, integrată în rețeaua de transport public local a Timișoarei. Este propunerea lui Dominic Fritz, care spune că, după mai multe runde de discuții cu CFR, a trimis Consiliului Local proiectul de aprobare a parteneriatului cu Compania Națională de Căi Ferate, cea care deține infrastructura.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Primăria va începe cu un studiu de fezabilitate pentru întregul traseu, mai spune Fritz: de la aeroport, prin zona Meteo până la Gara de Nord, apoi spre zona industrială Freidorf, pe lângă centrul comercial Shopping City și pe liniile din sudul și sud-estul Timișoarei.

„Traseul propus se încheie în zona industrială a Buziașului, în apropiere de Calea Stan Vidrighin. Pe lângă stațiile de tren existente în prezent, vor apărea și altele noi, special pentru trenul urban: în zona Oituz, la Spitalul de Copii «Louis Țurcanu», în Freidorf, pe strada Ardealului, în zona centrului comercial de pe Calea Șagului, dar și în Chișoda, Giroc, Rudicica și la intrarea în Moșnița Nouă.

În plus, vom amenaja o zonă intermodală pe platforma industrială a Buziașului. Toate stațiile vor integra parcări, spații pentru biciclete și conexiuni rapide cu transportul public. Este un proiect ambițios, un proiect de deceniu pe care trebuie să îl începem. Nu voi fi eu primarul care va tăia panglica. Este genul de proiect care schimbă Timișoara pentru anii ce vin și care arată ambiția noastră ca o comunitate ce își construiește orașul dincolo de ciclurile electorale”, a transmis primarul USR Dominic Fritz.

 

Tramvaiul urban Armonia – Societatea de Transport Public Timișoara

PNL a venit cu „adăugiri”, atât politice, cât și de nuanță, liderul partidului susținând că proiectul le aparține și că este mult mai „grandios” decât l-ar fi prezentat Dominic Fritz. Liberalii spun că, la trei zile după lansarea propriului proiect, „Banat Metropolitan Express”, administrația Fritz a anunțat, la rândul ei, un „tren metropolitan”. Asta după ce PNL anunțase deja intenția de a propune proiectul, înainte de primele declarații publice ale primarului.

„Salut faptul că tema este readusă în discuție. Timișoara are nevoie de soluții majore pentru mobilitate, iar infrastructura feroviară existentă trebuie integrată complet într-un sistem metropolitan de transport. Dar, tocmai pentru că proiectul este important, el nu trebuie redus la un exercițiu de PR.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

În forma anunțată acum, proiectul administrației Fritz nu arată încă precum un proiect metropolitan în adevăratul sens al cuvântului. Arată mai degrabă ca un proiect urban limitat, construit pe câteva linii feroviare vechi care traversează orașul, dar prezentat drept o mare viziune regională.

Un tren metropolitan adevărat nu înseamnă doar stații noi în municipiu. Înseamnă legarea Timișoarei de Dumbrăvița, Giroc, Moșnița Nouă, Ghiroda, Sânandrei, Șag, Săcălaz, Giarmata, Remetea Mare și celelalte localități din jur. Înseamnă conexiune cu aeroportul, legături cu zonele industriale, park & ride, transport public integrat, tarif unic, finanțare și operator. Mai ales, înseamnă colaborare. Fără Consiliul Județean Timiș și fără primarii din jurul Timișoarei, indiferent de partid, nu vorbim încă despre un tren metropolitan. Vorbim despre un proiect municipal incomplet, prezentat drept viziune regională.

De aceea, propun public un acord politic urgent pentru mobilitatea metropolitană a Timișoarei.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Primăria Timișoara, Consiliul Județean Timiș, CFR, Ministerul Transporturilor, aeroportul, SMTT, STPT și primarii din zona periurbană trebuie să stea la aceeași masă. Acum, nu după comunicate publice, nu după orgolii administrative, ci înainte ca proiectul să fie desenat greșit.

Administrația îl numește «proiect de deceniu». Problema este că, fără acord metropolitan, fără parteneri, fără finanțare și fără operator, acesta poate deveni foarte ușor încă un deceniu pierdut pentru Timișoara.

Dacă vrem cu adevărat un tren metropolitan, trebuie să îl gândim la scară mare, să îl negociem serios și să îl construim împreună. Mai puțin PR. Mai multă colaborare. Mai puțin marketing. Mai multă viziune curajoasă”, scrie Ionuț Gaiță, președintele PNL Timișoara, pe Facebook, la o zi după declarația edilului timișorean.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Ce includ planurile mărețe ale liderilor locali

Planurile celor două „puteri” locale sunt, cel puțin la nivel declarativ, ambițioase. Cât de realizabile sunt însă, rămâne de văzut. Cert este că ambele tabere spun, în esență, aceeași poveste: Timișoara ar urma să folosească liniile noi și vechi de cale ferată pentru a crea un „cerc metropolitan” în jurul orașului.

Asta ar însemna că, din Gara de Nord din Timișoara, timișorenii și locuitorii din zona metropolitană ar putea folosi trenul pentru a ajunge rapid acasă și înapoi în oraș. Practica este extrem de populară în țări precum Anglia, Italia, Japonia sau Thailanda. Planul include conectarea centrului Timișoarei, prin transport feroviar, cu localitățile din jur. Astfel, în maximum 60 de minute, Gara de Nord ar putea lega călătorii de localități precum Sânandrei, Giarmata, Dumbrăvița, Remetea Mare, Ghiroda, Moșnița Nouă, Giroc, Șag și Săcălaz, dar și de Aeroportul Internațional Timișoara sau de marile spitale din oraș. Banat Metropolitan Express – Facebook/Ionuț Gaița

În prezent, multe dintre aceste comune mari din zona Timișoarei sunt conectate la oraș prin linii de autobuz. Însă, pe măsură ce Timișoara traversează o perioadă de expansiune demografică accelerată, aceste mijloace de transport devin tot mai „greoaie”, iar oamenii nu se pot baza întotdeauna pe ele. Un tren, pe de altă parte, le-ar permite călătorilor să ajungă „la minut” acolo unde au nevoie.

Încercări eșuate din trecutul Timișoarei

Deși mare parte din presa locală a preluat ca atare informațiile venite de la cei doi lideri politici, Timișoara nu se află la prima promisiune privind introducerea unui tren metropolitan. De fapt, ideea unor trenuri care „ar salva orașul de paralizia rutieră” circulă în spațiul public încă dinaintea pandemiei.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Cea mai recentă amintire a unor astfel de planuri deja cunoscute datează din 2020, potrivit unei scurte căutări în arhivele online.

Publicația deBanat titra, la 2 august 2020, că „aleșii timișoreni au avut de aprobat un studiu referitor la transportul public metropolitan, de această dată realizat pe liniile de tramvai, care urmau să fie conectate cu cele de cale ferată. Primăria Timișoara voia să introducă trenul «Metropolitan» chiar până la Reșița, Arad sau Sânnicolau Mare”.

Ziariștii prezentau atunci și un plan al liniilor și stațiilor propuse: Timișoara – Lovrin – Sânnicolau Mare – Cenad; Timișoara – Voiteni – Gătaia – Berzovia – Reșița; Timișoara – Buziaș – Lugoj; Timișoara – Radna; Timișoara – Cărpiniș – Jimbolia; Timișoara – Cruceni; Timișoara – Sânandrei – Periam – Lovrin.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

De asemenea, pe infrastructura feroviară erau stabilite și două rute locale pentru Timișoara:

MT1: Gara Timișoara Nord – Gara Timișoara Est – strada Gheorghe Adam – Calea Stan Vidrighin – bulevardul Liviu Rebreanu – strada Drubeta – strada Victor Hugo – Calea Șagului;

MT2: Gara Timișoara Nord – Gara Timișoara Est – strada Gheorghe Adam – Calea Stan Vidrighin – Gara Timișoara Sud.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Inspirația aleșilor locali din acea perioadă, când Timișoara era condusă de primarul Nicolae Robu, venea din modele implementate în Austria și Germania.

„În exemplele europene de tren metropolitan de tip S-Bahn sau RER (Viena, Zürich, Paris, München, Berlin), acestea leagă, de cele mai multe ori, zonele centrale sau gara principală a marilor orașe — circulând uneori chiar pe rețeaua urbană de metrou — de localitățile din zona metropolitană, aflate chiar și la 40 de kilometri distanță”, se arată în raportul votat.

Un singur autobuz leagă orașul de aeroport

De la vorbe până la fapte, aleșii locali care le-au urmat celor din 2020 au uitat rapid de planurile mărețe. În prezent, singura modalitate prin care se poate ajunge la Aeroportul Internațional Timișoara este prin liniile de autobuz E4 și E4B, care conectează orașul cu aerogara. Însă, la fel ca orice mijloc de transport pe roți, autobuzele sunt supuse întârzierilor cauzate de trafic. Planurile care au arătat bine în campania electorală din 2024 — precum trenul spre aeroport — au fost, între timp, uitate.

Autobuzul E4 Timișoara – Aeroport – Facebook

Acest lucru poate duce la pierderea unor curse aeriene sau feroviare, mai ales în situațiile în care, după aterizarea la Timișoara, un vizitator trebuie să ajungă rapid la Gara de Nord pentru a prinde un tren, de exemplu.

Iar Timișoara nu este singurul oraș important din România care se confruntă cu această problemă. Deși sunt considerate cel puțin la fel de dezvoltate precum capitala Banatului, nici Oradea și nici Cluj-Napoca nu au reușit, până în prezent, să depășească faza de „promisiuni și proiecte” în ceea ce privește aceste investiții esențiale.

Totuși, la Oradea, proiectul de tip „tram-train” este dezvoltat în parteneriat între Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea, operatorul local de transport, Asociația Zona Metropolitană Oradea, structurile de dezvoltare locală și CFR.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Acolo se discută despre linii reabilitate și electrificate, stații moderne, material rulant, parcări de tip park & ride, legături cu aeroportul, cu zonele industriale, cu localitățile din jur și cu alte puncte importante de dezvoltare economică.

Tram-Train Oradea – eBihoreanul

La Cluj-Napoca, proiectul de tren metropolitan este definit de la început ca un coridor metropolitan între Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida. Asta înseamnă o abordare care pleacă de la realitatea navetei, de la localitățile care generează trafic și de la necesitatea de a conecta mai multe UAT-uri, nu doar de a bifa câteva stații în interiorul orașului. În prezent, Clujul a semnat deja contractul pentru acest proiect. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii finanțează proiectul-mamut, prin Programul Transport 2021-2027. Valoarea totală a proiectului este de 1.420.361.716,79 lei din care 1.149.890.797,74 lei aferentă Municipiului Cluj-Napoca și 270.470.919,05 lei aferentă C.N.C.F. CFR. Valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor (F.E.D.R.) este de 1.131.297.010,25 lei, reprezentând 85% din valoarea totală eligibilă a proiectului. La Timișoara, s-a semnat un parteneriat între administrația locală și CFR. Administrație care, în trecut, avea planuri inclusiv de construire a unui metrou în orașul de pe Bega.

Milano Centrale, gara principală din Milano – Quadrio

SURSA: voxradar.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Destinații

Arsenal Aventura & Aqua Park dă startul sezonului de vară vineri, 29 mai, odată cu deschiderea Aqua Park-ului și pregătește un weekend extins dedicat...

Actualitate

Locuitorii din Timiș și călătorii care tranzitează județul pe calea ferată trebuie să se pregătească pentru trei luni de restricții severe. Începând de marți,...

Știri din Lugoj

În orașul nostru, Lugoj, nimic nu izbutește mai deplin decât eșecul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai stabilă investiție locală, am putea...

Știri din Lugoj

Firma care execută lucrările de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj riscă o nouă sancțiune, după ce surse din domeniul construcțiilor susțin că...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version