O asociație care se ocupă de punerea în scenă a momentelor importante din istorie va reda, la Lugoj, intrarea trupelor românești din oraș. Urbea de pe Timiș a mutat, de altfel, Ziua Lugojului, de pe 20 decembrie pe 22 iulie, tocmai din aceste considerente istorice.

SURSA: voxradar.ro
22 iulie, noua Ziua Lugojului
Schimbarea datei oficiale a orașului reprezintă o premieră pentru comunitate și a fost adoptată de Consiliul Local în urma unei perioade de dezbateri și consultări publice. Până în acest an, marcarea evenimentelor istorice legate de intrarea armatei române în oraș se sărbătorea în mod tradițional deodată cu evenimentele Revoluției din 1989, la data de 20 decembrie. Primăria a decis însă că este necesară o delimitare clară a celor două sărbători majore pentru a le oferi importanța cuvenită. Proiectul de hotărâre a fost aprobat de aleșii locali cu douăsprezece voturi pentru, înregistrându-se, de asemenea, șase abțineri și un vot împotrivă. În cadrul aceleiași ședințe, consilierii au decis în unanimitate ca data de 20 decembrie să rămână dedicată exclusiv sărbătoririi eliberării Lugojului de sub comunism. Noua zi a municipiului, fixată pe 22 iulie, marchează momentul istoric din anul 1919, când trupele armatei române au intrat în oraș, fiind simbolică pentru consolidarea și instaurarea primei administrații românești în această zonă.Traseul istoric include gara și Podul de Fier
Pentru a marca așa cum se cuvine acest prim an de celebrare separată, autoritățile și-au dorit o repunere în scenă istorică, cu actori care să reconstituie fidel momentele din vara anului 1919. Din punct de vedere istoric, traseul simbolic al eliberării și al intrării trupelor în oraș include în mod obligatoriu gara din Lugoj și celebrul Pod de Fier, ambele fiind repere fundamentale traversate în epocă de către soldați în fața comunității locale.„Marți, 22 iulie 1919, trenul G.1 a sosit în gara Lugoj. Peronul gării era plin de populația orașului. George Dobrin, primul prefect român al judeţului Severin, cu capitala la Lugoj, a ținut o călduroasă cuvântare de binevenire: „Bine-ați venit în ținuturile noastre, glorioasă oștire română! Luați în moștenire… Bine ați venit, Armată Română!” Cuvântarea de răspuns a generalului Jitianu a fost deseori întreruptă de uralele nesfârșite ale lugojenilor. De la gară, militarii și mulțimea de lugojeni s-au deplasat spre centrul orașului, unde corul condus de compozitorul Ion Vidu a executat bucățile „Imnului Regal”, „Pui de Lei” și „Pe-al nostru steag”, notează Ziarul Actualitatea, citând istoricii vremii.Realitatea din teren dă însă peste cap planurile festive, deoarece ambele obiective se află în acest moment în plin șantier. Gara orașului este complet blocată de lucrările de modernizare, iar Podul de Fier traversează o etapă complexă de reabilitare. Prezența acestor șantiere majore face imposibilă, din punct de vedere fizic, deplasarea coloanei de actori pe itinerariul considerat corect din punct de vedere istoric.
Gara și Podul de Fier din Lugoj – VoxRadar
Ce spun cei care vor reconstitui traseului
Asociația responsabilă de organizarea momentului de reconstituire istorică se vede nevoită să își regândească din temelie planurile din cauza infrastructurii impracticabile. Intenția inițială a organizatorilor era de a reface complet traseul de la gară și până la primărie, incluzând trecerea festivă peste pod, exact așa cum s-a întâmplat în momentul istoric de la Lugoj.„Vom pleca de la pod spre palatul fostei prefecturi, vom pleca în marș. Noi vom reprezenta, eu voi îmbrăca uniforma de general de infanterie, joc rolul fostului general, vom avea ofițeri de cavalerie, artilerie, infanterie, plutonier, soldați. Vom avea și surori de caritate, un simbol pentru Regina Maria, Regele Ferdinand, drapel, toboșar, un trompet, și multe altele. Voi ajunge la Lugoj să stabilim exact ce vom face, dar știu că vom avea sosirea trupei, întâlnirea cu prefectul, discursul, pe care încă nu îl găsesc complet, dar voi rezolva asta. Apoi vom întâmpina regalitatea, aceștia nu a fost acolo atunci, dar vom face asta oricum. Iar mai Apoi voi propune întâlnirea cu armata română, conform itinerariului, depunerea jurământului și toate celelalte evenimente de pe atunci. Finalul va fi marcat de o salvă de tun. Deci o să plecăm de după pod, până acum am undeva la 24 de persoane, sper să rămână toată lumea și să fie în regulă, să nu se îmbolnăvească”, a explicat pentru VoxRadar Vasile Sopon de la Asociația Reconstituiri Istorice Timișoara – ARIT.Restricțiile impuse de reabilitări forțează scurtarea traseului istoric, mutând momentele principale ale simulării în zona dintre pod și prefectura veche, pe o stradă care nu este afectată de șantierele active din oraș.
Primăria Lugoj spune că va marca momentul
Primarul Călin Dobra, actualul edil de Lugoj, a fost cel care a propus împărțirea celor două zile importante pentru oraș în două evenimente de sine stătătoare. Reprezentanții administrației locale recunosc importanța momentului, însă detaliile logistice complete rămân, deocamdată, sub semnul discreției.„Ziua de 22 iulie este o zi importantă pentru municipiul Lugoj. În 1919 a fost pentru prima dată instaurată administrația românească în orașul nostru și cred că trebuie sărbătorită ca atare. Iar unul dintre evenimentele pe care le vom organiza în 22 este o reorganizare a ceea ce a fost în 1919, și anume o simulare de prezență, de intrare a trupelor armatei române în municipiul nostru și întâmpinarea de către primarul de atunci al municipiului. Ne străduim să organizăm câteva evenimente cu tematică istorică, tocmai în ideea de a pune în valoare această zi importantă pentru comunitate, dar bineînțeles, și evenimente culturale pentru a sărbători această zi importantă”, a explicat pentru VoxRadar primarul Călin Dobra.
Lugojul reface, cu actori, intrarea trupelor române în oraș. S-a modificat data la care este sărbătorită ziua orașului