Știri

Lege nouă care vizează românii care nu locuiesc la adresa din buletin.

A fost introdusă o nouă lege ce îi vizează pe românii care nu locuiesc la adresa din buletin, fiind aduse schimbări semnificative. Anunțul făcut recent de șeful MAI, ce a precizat ministrul Afacerilor Interne despre cei care sunt în această situație.

Schimbări importante înainte de alegeri

Publicitate. Scroll pentru a continua.

În ultimii ani, în condițiile în care numărul românilor care nu stau la adresa menționată în actul de identitate este din ce în ce mai mare, autoritățile au încercat să găsească o modalitate de a reglementa această situația.

Astfel, a fost introdusă o nouă lege ce îi vizează pe acești români, fiind aduse schimbări importante în ceea ce privește procesul de obținere a vizei de flotant. Decizia a fost luată pentru a se asigura corecta reflectare a domiciliului electoral și a reședinței efective a cetățenilor, în special în perioade cu importanță electorală.

A fost introdusă o nouă lege ce îi vizează pe românii care nu locuiesc la adresa din buletin

Cătălin Predoiu, actualul ministru al Afacerilor Interne, a declarat că, la nivel național, numărul cererilor pentru obținerea vizei de flotant a crescut cu 112% în comparație cu alegerile anterioare.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Prin prevederile noii legi se dorește asigurarea conformității cu legea a cetățenilor care nu locuiesc la adresa din buletin și nu au viză de flotant. De acum, politiștii sunt autorizați să facă verificări în cazurile în care se sesizează nereguli în acest sens.

Șeful MAI a precizat că în urma acțiunilor de verificare, au fost găsite nereguli la 451 de persoane, ceea ce înseamnă la în jur de 6,6% din totalul românilor verificați.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Lugoj

Lucrările de reabilitare a Podului de Fier din Lugoj au intrat într-o etapă importantă. Constructorul lucrează acum la structura metalică, iar șoferii care își...

Stiri din Caraș - Severin

Lacul de acumulare Trei Ape din Caraș-Severin a ajuns la un grad de umplere de 28%, în urma operațiunii de golire controlată începute la...

Știri Regionale

Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru...

Stiri din Timiș

Festivalul Păturatei pe Crumpi revine la Ciacova, sâmbătă, 17 octombrie 2026, pentru cea de-a cincea ediție. Accesul este gratuit, iar organizatorii pregătesc preparate tradiționale,...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version