Andrea Berto este un italian stabilit la Timișoara în urmă cu mai mulți ani. Andrea povestește că încă de când a venit în România își dorea o afacere mică, de familie, unde să lucreze chiar el. Așa a apărut Restaurantul-Pizzerie „Filiberto”, pe care l-a deschis în 2009.
„Până în 2015 a fost foarte greu. Nu am avut profit deloc. Ne-am și necăjit la un moment dat, era greu, nu aveam clienți. Dar după 2015, când oamenii au început să ne cunoască mai bine, și-a dat drumu. Acum putem să spunem că e ok. În afacere mă ajută soția, pe partea de contabilitate și fiul meu care mă mai ajută în bucătărie. Mai puțin acum, că e mic, dar învață”, spune Andrea, patronul restaurantului Filiberto.
Publicitate. Scroll pentru a continua.
Andrea spune că în momentul de față restaurantul e destul de cunoscut în Timișoara și are deja clienți fideli care vin mereu, de ani de zile. Andrea este cel care gătește și spune că a ținut foarte mult ca preparatele lui să fie „de casă”, diferite de ceea ce se găsea pe piață.
„Am vrut un produs de calitate, nu fast-food. O gamă de produse ca la bunica. Toate făcute în casă, de la pizza, până la paste. Toate sunt făcute din rețetele pe care le am de la bunica și mama. Sunt rețete vechi, din nordul Italiei. E un specific zonal, aproape de Veneția”, povestește Andrea.
Italianul spune că produsul vedetă este pizza, asta și pentru faptul că nu se abate de la rețeta originală.
Andrea are un ucenic în bucătărie, pe Alessandro Filipo, fiul său.
Publicitate. Scroll pentru a continua.
„Îl mai ajut la pizza, la dulciuri și la paste. Dar aluatul e mai greu de făcut, trebuie să-l pregătească el. Eu fac, de exemplu, pizza Margherita”, spune Alessandro.
Restaurantul-Pizzerie „Filiberto” se află pe strada Martir Dan Carpin nr. 7, în Timișoara.
Preparatele restaurantului Filiberto se pot comanda si prin intermediul serviciului local de livrare SCOOTFOOD pe site-ul cu același nume și pe pagina de Facebook , dar și la telefon 0723 582 042, de luni până vineri, între orele 12-18.
Ilie Vlaicu, directorul general al Aquatim și președintele Asociației Române a Apei, nu exclude categoric o viitoare candidatură la Primăria Timișoara, deși critică fragmentarea...
Conform declarațiilor făcute de directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu, în cadrul emisiunii „Drumul Bun”, România a fost trimisă în judecată la Curtea Europeană...
O propunere legislativă radicală, înregistrată recent la Senat, își propune să schimbe din temelii modul în care unitățile de învățământ din România sunt obligate...