Ghidul Banatului

Cum s-a văzut și întâmplat la Timișoara Mica Unire, povestită prin artefactele vremii

Specialiștii de la Muzeul Național al Banatului din Timișoara povestesc pe rețelele sociale despre cum s-a văzut și întâmplat Mica Unire a Principatelor Române din capitala Banatului. Potrivit documentelor vremii, dar și a artefactelor rămase să spună povestea, marele Cuza a trecut prin Timișoara, iar Unirea s-a întâmplat mai lent pentru oraș decât pentru restul țării.

Luni, 24 ianuarie, se împlinesc 163 de ani de la UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE, cel dintâi pas important spre împlinirea năzuinței de veacuri a poporului nostru: realizarea statului unitar român. În momentul Micii Uniri (24 ianuarie 1859), Timișoara făcea parte din Imperiul Austriac, trăindu-și ultimele luni de capitală a unei Țări de Coroană (Voivodina Sârbească și Banatul Timișan), care și-a încheiat existența un an mai târziu, în 1860, fiind reîncorporată Ungariei până la Marea Unire din 1918.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Umbra lui Cuza la Timișoara

Muzeul Național al Banatului păstrează în patrimoniul său unul dintre cele mai importante simboluri contemporane trecerii lui Alexandru Ioan Cuza prin Timișoara – emblema hanului ”La Trompetistul”. După lovitura de stat din februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza a plecat în exil, iar în drumul său spre Viena a poposit la Timișoara, unde a fost cazat la celebrul han din centrul orașului, ”La Trompetistul”, în noaptea de 7/8 martie 1866. Vechea emblemă metalică a hanului, înfățișând un soldat trompetist călare pe cal, încadrat într-o ramă dreptunghiulară, se află în colecția Muzeului Național al Banatului, fiind clasată în Patrimoniul Cultural Național al României.

Oaspeți în Cetate

Alexandru Ioan Cuza şi suita lui, formată din trei trăsuri, a ajuns la Timişoara în data de 7 martie 1866. Timişorenii au aflat în ziua sosirii că acesta va locui la „Trompeta”. Locuitori din cartierele Timişoarei, în special din Fabric, se adunaseră în Cetate să-l vadă pe domnitor. „Timişoara, 7 martie. Astăzi, după-amiază, la ora trei şi jumătate, a sosit aici fostul prinţ Cuza, însoţit de prinţesa Elena şi de cei doi copii adoptivi, Alexandru şi Dimitrie, precum şi de aghiotantul colonel Pissotzki, apoi de trei cameriste şi doi valeţi, într-un poştalion special format din trei trăsuri, şi a tras la hotelul Der Trompeter”, relata importantul cotidian german „Temesvarer Zeitung”.

sursa: Muzeul Național al Banatului Timișoara

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Ghidul Banatului

Domeniul Regal Săvârșin și-a deschis porțile pentru a patra ediție a festivalului de tradiții populare și produse locale „Suflet de România”. Este cea mai...

Actualitate

Darius Mihoc, elev la Colegiul Național Bănățean din Timișoara va participa în finala internațională a unuia dintre cele mai prestigioase concursuri de proiectare aerospațială....

Actualitate

Andrea Anna Bujdoso, născută la Salonta, în județul Bihor, în 3 februarie 1970, a fost desemnată ca lider al grupului parlamentar TISZA, partidul care...

Actualitate

Liderul AUR, George Simion, a declarat că partidul pe care îl conduce îl va acționa în instanță pe Dominic Fritz, după afirmațiile făcute de...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version