Știri

Cele peste 400 de camere de supraveghere din Timișoara, accesate dintr-un centru de comandă.

Pentru o mai bună monitorizare a domeniului public, Poliția Locală colaborează cu Centrul de management al traficului. Intervențiile vor fi astfel mult mai rapide, spune șeful poliției locale, Attila Hajdu.

“Până acum o săptămână colegii pe care îi vedeți în sală funcționau la etaje diferite. Adică partea de monitorizare era undeva în 15 metri pătrați în pod, dispecerul era jos, era foarte complicat. La momentu ăsta, dispecerul, cel care are atribuția de a coordona efectiv în teren și în timp real toate elementele de dispozitiv, are posibilitatea tehnică de a lua cea mai bună decizie într-o fracțiune de secundă, are acces direct la camerele de supraveghere. Avem două ecrane. Pe una dintre ele avem o monitorizare prin GPS a întregii flote, în timp real, și pe cealaltă monitorizăm prin GPS fiecare stație, demisie, recepție, ceea ce înseamnă că dispecerul știe timp real unde se află fiecare polițist”, spune Attila Hajdu.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Până acum, aceste sisteme au fost diferite. 276 de camere de monitorizare a traficului rutier și 150 de camere video ale poliției locale. În viitorul apropiat se vor mai operaționaliza camere de supraveghere a canalului Bega iar, până la sfârșitul anului viitor, s-ar putea monta dispozitive și în principalele parcuri din Timișoara

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

CFR Infrastructură a lansat o licitație cu o valoare de până la 132 de milioane de euro, cu TVA, pentru lucrări de întreținere a...

Stiri din Caraș - Severin

Producătorii locali din Cornereva, județul Caraș-Severin, îi așteaptă pe vizitatori cu produse tradiționale pregătite în gospodăriile proprii. De la brânzeturi și slănină, până la...

Stiri din Timiș

Șoferii care circulă pe autostrada A1, în județul Timiș, vor avea parte de restricții începând din 15 octombrie 2026. Direcția Regională de Drumuri și...

Știri Naționale

CFR Călători anunță că trecerea la ora de iarnă, în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, nu va modifica mersul trenurilor. Garniturile de...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version