Evenimente

Cele mai bune cărţi ale momentului, la Bookfest Timișoara. Oferta este de peste 40.000 de volume

Salonul de Carte Bookfest Timișoara, ajuns la cea de-a IX-a ediție, aduce cele mai bune cărți ale momentului la Centrul Regional de Afaceri (Bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 22), în perioada 12 – 15 martie.

La Bookfest, iubitorii de carte vor fi întâmpinați cu o ofertă de excepție: peste 40.000 de volume (majoritatea aflate la reducere față de prețul din librării), cărți pentru copii, auxiliare educaționale, dar și o variată gamă de titluri. Vor fi prezenți peste 40 de expozanți, printre care cele mai importante edituri din România — Art, Brumar, Cartea Românească Educațional, Corint, Curtea Veche Publishing, Datagroup, Didactica Publishing House, Fischer International, Herald, Humanitas, Linghea, Litera, Nemira, Niculescu, Nomina, Paralela 45, Polirom, RAO, Sens, Trei, Editura Universității de Vest din Timișoara — distribuitori de carte precum Astro, Okian și librăria „La Două Bufnițe” din Timișoara, distribuitori de muzică (Byton), dar și distribuitori de jocuri interactive pentru copii precum Happy Color și Ludicus Games.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Programul evenimentelor va cuprinde peste 30 de lansări de carte și sesiuni de autografe ce vor oferi publicului timișorean oportunitatea de a se întâlni cu personalități de marcă ale culturii scrise din România, precum: Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Radu Paraschivescu, Cristian Presură, Tatiana Niculescu, Vlad Zografi, Mircea Mihăieș, Radu Pavel Gheo, Wilhelm Tauwinkl,  Petru Gherghel, Claudiu T. Arieșan,  Marcel Tolcea, Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Cristian Pătrăşconiu, Robert Șerban și mulți alții.

În prima seară a Bookfest Ducu Bertzi va susține un concert.

La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului iar în toate cele patru zile Bookfest Timișoara va putea fi vizitat între orele 10:00 și 20:00.  Salonul de Carte Bookfest Timișoara este organizat de Asociaţia Editorilor din România sub egida Federației Editorilor din România.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

18:15 – eveniment aniversar: Humanitas 30 de ani de la înființare – Povestea insulei Humanitas, la care vor participa Gabriel Liiceanu, Lidia Bodea, Horia-Roman Patapievici și Mircea Mihăieș.

17.30 – lansarea volumului Porunca lui rabbi Akiba. Ceremonia lecturii de la sfîntul Augustin la Samuel Pepys, de Valeriu Gherghel. Alături de autor, va lua cuvântul și Robert Șerban.

12.00 – Mircea Mihăieș va discuta despre cel mai recent volum al său, O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei,  împreună cu Horia-Roman Patapievici și Alexandru Oravițan.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

13:15 – lansare de carte şi sesiune de autografe pentru cea mai nouă ediție ilustrată a volumului „Omul recent. O critică a modernităţii din perspectiva întrebării „ce se pierde atunci când ceva se câştigă?“, de Horia-Roman Patapievici. Vor vorbi: Horia-Roman Patapievici și Mircea Mihăieș.

14.00 – prezentarea ultimelor noutăți din seria „Biblioteca Polirom”: Premiul Nobel pentru Literatură, 1961: Ivo Andrić, Povestea cu elefantul vizirului, traducere din limba sârbă şi note de Gellu Naum şi Voislava Stoianovici; Leonard Cohen, Flacăra, traducere din limba engleză de Florin Bican; F. Scott Fitzgerald, Prăbușirea, traducere din limba engleză de Radu Pavel Gheo; Man Booker Prize 2018: Anna Burns, Lăptarul, traducere din limba engleză de Mihaela Ghiță. Vor vorbi: Mircea Mihăieș, Radu Pavel Gheo, Robert Șerban (moderator).

15:00 – lansarea cărții Ludice. Exerciții de umor criptic, de Gabriel Liiceanu. Cu această ocazie, Gabriel Liiceanu se va afla în dialog cu Cristina Chevereșan. Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

15:30 – Grațiela Benga, Alexandru Oravițan și Cristian Pătrășconiu vor discuta despre despre volumul Din ce este făcut un măr? Convorbiri cu Shira Hadad, al faimosului autor israelian Amos Oz, volum apărut recent la editura Humanitas Fiction.

16:00 – lansarea celei mai recente cărți semnate de Radu Paraschivescu, Omul care mută norii. Șapte întâmplări, la care vor participa, alături de autor, Robert Șerban și Marcel Tolcea. Romanul prezintă șapte întâmplări de ieri și de azi, din Franța sau din Italia, dintr-un colț al Bucureștiului sau dintr-altul. În Omul care mută norii, Radu Paraschivescu se suie la volanul prozei scurte și își plimbă cititorii pe un traseu cu o serie de opriri la cerere: stupoare, veselie, tandrețe, deznadejde și speranță.

16:30 – lansarea cărții Nici toate ale popii. Religie fără stres, (bestseller Humanitas la Gaudeamus 2019), a teologului catolic Wilhelm Tauwinkl. Vor vorbi Wilhelm Tauwinkl, Claudiu T. Arieșan și Gabriel Liiceanu, iar după lansare va urma o sesiune de autografe.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

17:00 – editura Humanitas aduce în atenție Cartea întâmplărilor. Mistere, ciudățenii, uimiri, volum colectiv coordonat de Tatiana Niculescu, ce conține texte semnate de Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Corina Șuteu, Gabriel Liiceanu, Cristina Cioabă, Gabriela Tabacu, Ioan-Florin Florescu, Monica Pillat, Florin Bican, Ioana Nicolaie, Augustin Cupșa, Marie-France Fauvet, Steinar Lone, Andreea Răsuceanu, Bogdan Raileanu, Mihaela Miroiu, Adriana Bittel, Marius Chivu, Alina Pavelescu, Jean A. Harris Vor vorbi despre carte: Tatiana Niculescu, Alexandru Oravițan, Augustin Cupșa și Lidia Bodea.

17:30 – lansarea bestsellerurilor Humanitas Epoca întunecării. Cum a distrus creștinismul lumea clasică, de Catherine Nixey și Dumnezeu, o istorie umană, de Reza Aslan. Cele două volume vor fi discutate timp de jumătate de oră de către Wilhelm Tauwinkl, Claudiu T. Arieșan, Cristian Pătrășconiu.

18:00 –  Mădălin Bunoiu și Claudiu T. Arieșan  vor prezenta cele mai noi apariții în colecția Știință: Acum. Fizica timpului, de Richard Muller și Cosmosapiens. Evoluția omului de la originile universului, de John Hands. În aceeași colecție au apărut recent bestsellerurile: Demența digitală, de Manfred Spitzer și Anxietatea. O poveste personală despre frică, speranță și căutarea liniștii interioare, de Scott Stossel.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Duminică, 15 martie

11:45 – lansarea celei mai recente cărți de popularizare a științei în rândul copiilor, intitulată O călătorie prin univers. Astrofizica povestită, a celebrului fizician și autor Cristian Presură. Autorul va discuta împreună cu Cristian Pătrășconiu și Iustina Croitoru despre cea mai grozavă poveste din câte s-au spus vreodată: aceea a universului și a oamenilor care au visat dintotdeauna să-i descifreze tainele.

12:30 – atelier de lectură și dezbatere, marca Polirom Junior, pe tema cărții Mecanopolis. Aventurile lui Oliver Rock în Lumea de Sub Camion, de Flavius Ardelean.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

13:30 – Ilinca Ilian și Cristian Pătrășconiu vor discuta despre cartea O lungă petală în mare, de Isabel Allende, carte apărută recent la editura Humanitas Fiction.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Destinații

Arsenal Aventura & Aqua Park dă startul sezonului de vară vineri, 29 mai, odată cu deschiderea Aqua Park-ului și pregătește un weekend extins dedicat...

Știri din Lugoj

În orașul nostru, Lugoj, nimic nu izbutește mai deplin decât eșecul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai stabilă investiție locală, am putea...

Știri din Lugoj

Firma care execută lucrările de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj riscă o nouă sancțiune, după ce surse din domeniul construcțiilor susțin că...

Știri din Banat

Psihologii nu înțeleg nici în zilele noastre, cu toate studiile și toată tehnologia modernă la îndemână, ce îi determină pe oameni să ucidă. De...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version