Evenimente

Amazon, cea mai mare companie de comerț online, deschide un birou în Banat

Amazon, cea mai mare companie de comerț online cu amănuntul, se pregătește să adauge până la finalul anului încă 500 de posturi permanente în birourile sale din România.

Unul dintre birouri va fi la Timișoara și altele două în Iași. Echipa Amazon din România a ajuns să numere peste 2.500 de angajați. Biroul din Timișoara, planificat să se deschidă în trimestrul al doilea al anului, se va concentra pe linia Amazon Devices, ce va include și dispozitivele de securitate Ring, și va fi locul unde se vor dezvolta și lansa noi produse și servicii, anunță reprezentanții companiei.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

„Noile birouri vin cu multe oportunităţi pentru profesioniştii din domeniile software şi operaţiuni, care vor avea şansa să inoveze şi să îmbunătăţească produsele şi serviciile noastre ce sprijină clienţii Amazon din întreaga lume. În viitor, echipele noastre în creştere vor beneficia de clădiri de birouri moderne cu facilităţi de cea mai bună calitate şi de o colaborare şi susţinere îmbunătăţite”, a declarat Octavian Tănase, general manager Amazon România.

Biroul din Timişoara se va concentra pe linia Amazon Devices, ce va include şi dispozitivele de securitate Ring, şi va fi locul unde se vor dezvolta şi lansa produse şi servicii inovatoare. Biroul nou din Iaşi se va deschide spre finalul anului în campusul actual şi va fi primul care va găzdui departamentul Retail Business Support – cel care se asigură că produsele Amazon şi disponibilitatea lor sunt optimizate pentru clienţi şi, în acelaşi timp, sprijină partenerii de vânzări şi echipele dedicate categoriilor de produse. În 2023, Amazon se va muta în Palas Campus din Iaşi, unde întreaga echipă locală va fi consolidată.

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Un grav accident de muncă s-a produs, marți, 28 aprilie, pe un câmp, în apropierea localității Birda, județul Timiș. Polițiștii au fost sesizați cu...

Ghidul Banatului

Domeniul Regal Săvârșin și-a deschis porțile pentru a patra ediție a festivalului de tradiții populare și produse locale „Suflet de România”. Este cea mai...

Actualitate

Darius Mihoc, elev la Colegiul Național Bănățean din Timișoara va participa în finala internațională a unuia dintre cele mai prestigioase concursuri de proiectare aerospațială....

Actualitate

Andrea Anna Bujdoso, născută la Salonta, în județul Bihor, în 3 februarie 1970, a fost desemnată ca lider al grupului parlamentar TISZA, partidul care...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version