Evenimente

Vizitați anii ’30, până nu vă vizitează anii ’30 pe dumneavoastră! Documentarul „Odesa” regizat de Florin Iepan, la Cinema Studio

„Odesa”, documentar regizat de Florin Iepan, aduce în prim-plan unul dintre cele mai întunecate episoade din istoria modernă a României

Proiecția va avea loc sâmbătă, 7 decembrie, ora 14.30, la Cinema Studio.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Pornind de la unul din cele mai întunecate momente din istoria recentă a țării, masacrul din octombrie 1941 când Armata Română, fără sprijin german, a omorât peste 22.000 de civili – majoritatea evrei – în orașul ocupat Odesa, regizorul Florin Iepan lansează prima dezbatere publică despre trecutul fascist al României.

“Reorganizarea Europei de Est, după primul război mondial, sub forma unui puzzle de state naționale, a fost începutul sfârșitului pentru diversitatea etnică din această parte a lumii. Comunitatea evreilor est-europeni, cea mai mare din lume în acel moment, a fost prima vizată de acest fenomen. În timpul celui de-al doilea război mondial, est-europenii au fost invitați să-și exprime liber antisemitismul, chiar și până la ultima consecință, crima. Aproape un milion de oameni au fost uciși, fără implicarea directă a autoritaților Germaniei naziste. Acest fenomen puțin cunoscut a fost denumit generic Holocaustul la periferie”, a declarat regizorul Florin Iepan, cunoscut pentru abordările sale îndrăznețe asupra subiectelor istorice controversate.

Odesa urmărește, cu o anumită doză de autoironie, procesul dureros și complex prin care Iepan descoperă complicitățile și conexiunile care au condus la purificarea etnică executată de România în timpul războiului și află în ce măsură acele prejudecăți și mecanisme de gândire sunt valabile în România de astăzi.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Proiecția va fi urmată de o discuție deschisă, invitându-i pe spectatori să reflecteze asupra lecțiilor istorice și asupra impactului acestora asupra prezentului și viitorului.

Invitați lui Florin Iepan sunt Eugen Ciurtin, istoric și cercetător specializat în istoria religiilor și impactul lor asupra dinamicii sociale și cultural, și Adina Marincea, cercetător științific la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, expertă în analiza propagandei antisemite și educația despre Holocaust.

Filmul încurajează un proces de reflecție asupra modului în care istoria este asumată și învățată de societatea românească.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Biletele pot fi achiziționate online pe https://cinemastudio-tm.ro/filme/odessa/, iar la fața locului, biletele vor fi puse în vânzare începând cu ora 13.30 în ziua proiecției.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Actualitate

Locuitorii din Timiș și călătorii care tranzitează județul pe calea ferată trebuie să se pregătească pentru trei luni de restricții severe. Începând de marți,...

Actualitate

Procurorii Parchetului General și polițiști ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice au efectuează, vineri, percheziții în opt dosare penale vizând infracțiuni silvice, infracțiuni...

Opinii

Într-o demonstrație de forță cultural-acustică rar întâlnită, Lugojul s-a transformat, pentru trei zile, în epicentrul distracției în aer liber, odată cu debutul grandios al...

Știri Regionale

Un motociclist a murit, iar pasagerul aflat pe motocicletă a fost rănit, în urma unui accident rutier produs marți seara, pe strada Cloșca din...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version