Știri

VIDEO | Momentul în care o primărie din România este făcută praf de un localnic. A distrus peste 80 de geamuri cu o lopată!

Caz incredibil în localitatea Domașnea din județul Caraș-Severin, unde sediul administrației locale a fost ținta unui atac de un vandalism rar întâlnit. Supărat la culme pe primar și pe funcționari, un localnic în vârstă de aproximativ 40 de ani a decis să își „rezolve” problemele într-un mod violent. Înarmat cu o lopată și un par, acesta a făcut praf și țăndări ferestrele clădirii.

Incidentul, relatat de InfoCS, a avut loc în după-amiaza zilei de 2 iunie, în jurul orei 17:00. Profitând de faptul că programul instituției se terminase, iar localnicii erau ocupați cu treburile gospodărești sau se aflau pe câmp, bărbatul a trecut la acțiune fără să ezite.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Zeci de termopane sparte în timp record

Cu o rapiditate uluitoare, individul a luat la rând fiecare fereastră și ușă de sticlă de jur împrejurul clădirii. În doar câteva minute, bilanțul distrugerilor a devenit unul uriaș. Peste 82 de geamuri și uși de tip termopan au fost sparte complet.

Singurii martori ai atacului au fost doi copii care se jucau pe treptele primăriei. Speriați de violența bărbatului, aceștia au fugit panicați spre casele lor. Imediat după ce s-a asigurat că a distrus tot ce se putea, vandalul a plecat liniștit spre propria locuință.

Primarul, în stare de șoc

Conform infocs.ro, instituția nu beneficia de pază, iar la ora producerii atacului niciun angajat nu se mai afla în incintă. Edilul comunei Domașnea, Ilie Mănescu a declarat că efectiv nu știe ce ar fi putut să-l determine pe acest om să facă acest gest.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Oamenii legii au demarat deja investigațiile pentru a stabili cu exactitate motivele din spatele acestui atac și pentru a dispune măsurile legale împotriva bărbatului.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri Regionale

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis operatorilor feroviari o notificare oficială privind închiderea circulației pe distanța Drobeta Turnu Severin – Caransebeș,...

Știri din Timișoara

Zi decisivă pentru președintele USR și primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Înalta Curte de Casație și Justiție pronunță joi dimineață verdictul definitiv în dosarul de...

Stiri din Timiș

Un bărbat de 39 de ani și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs miercuri...

Social

După o lună petrecută la terapie intensivă în spital, Dragoș, un tânăr care a căzut cu trotineta electrică pe o stradă din Dumbrăvița, a...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version