Evenimente

VIDEO Copiii sunt așteptați de ziua lor la cele două grădini zoologice din Banat

Grădina Zoo din Timișoara se redeschide de Ziua Copilului. Reprezentanții acesteia îi invită pe cei care doresc să vină în vizită, cu condiția respectării normelor de distanțare socială.

Grădina Zoologică Timişoara este cea mai nouă grădină zoologică din România şi este amplasată în partea de nord-est a Municipiului, în Pădurea Verde, pe o suprafaţă de 6,34 ha teren, aflat în proprietatea Consiliului Local al Municipiului Timişoara.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

„Primăria Municipiului Timișoara prin Direcţia de Mediu, Compartimentul Grădina Zoologică vă invită în data de 01.06.2020, la Grădina Zologică din Timişoara pentru a sărbători împreună Ziua Internaţională a Copilului.
Accesul la Grădina Zologică Timişoara va fi gratuit cu această ocazie, cu respectarea normelor de distanțare socială pentru evitarea contaminării epidemiologice. Programul de vizitare este între orele 10:00-20:00”, au comunicat reprezentanții instituției.

Printre animalele pe care Grădina Zoologică Timişoara le are în colecţie se găsesc: ursul brun , pisica sălbatică , cerbul comun, căprioara, renul, ratonul nordic, macacul japonez, leul, maimuţa Hussar, lama guanaco etc.

Și Grădina Zoo din Reșița se deschide tot de 1 iunie. Copiii până în 14 ani au intrarea gratuită.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

„Pentru că e 1 iunie, deschidem luni, deși lunea noi aveam program de îngrijirea animalelor și era închis. Acum însă e o ocazie specială și o să fie deschis. Programul este între 10.00- și 20.00. Păstrăm condițiile de distanțare socială, dar pentru că e sărbătoare e normal  să vină copiii, să se simtă bine. Parcul de joacă este închis momentan. Grădina va rămâne deschisă și va funcționa de marți, până vineri, de la 10.00-20.00”, ne-a declarat Gabi Stănuca, directorul Zoo Reșița.

În prezent, la Grădina Zoologică se regăsesc animale precum: zimbri, jaguar, pumă, emu, lama, mara, sconcs şi cerb lopătar. De asemenea, Grădina Zoologică „prof. Ion Crişan” din Reşiţa beneficiază de construcţii noi precum: o clădire educaţională, destinată elevilor, pentru desfăşurarea orelor de biologie sau a altor activităţi, un punct veterinar modern, o clădire-carantină, o bucătărie, un fânar, o magazie multifuncţională precum şi un magazin de suveniruri. Vedete la Zoo Reșița sunt cei trei măgari albi, cu ochi albaștri, extrem de rari în întreaga lume

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri Regionale

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis operatorilor feroviari o notificare oficială privind închiderea circulației pe distanța Drobeta Turnu Severin – Caransebeș,...

Știri din Timișoara

Zi decisivă pentru președintele USR și primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Înalta Curte de Casație și Justiție pronunță joi dimineață verdictul definitiv în dosarul de...

Stiri din Timiș

Un bărbat de 39 de ani și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs miercuri...

Administratie

Rugi de zeci de mii de euro, mobilă de la IKEA sau ustensile de bucătărie, plase de sport, mouse și tastatură de gaming, pământ...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version