Știri

Vești bune pentru lugojeni. Se vor relua lucrările din centrul orașului.

Primăria Lugoj a anunțat că se vor relua lucrările din centrul orașului, la tronsonul din strada Mocioni, dintre Ceasul Electric și Hotel Dacia.

“Cât de curând se vor relua lucrările în centru. Mai exact se vor executa lucrări de branșare la conducta nouă de apă, de 110 mm, introdusă în anii trecuți pe partea dreaptă, cea cu librăriile. Apoi, pe partea stângă vom anula conducta veche de zeci de ani, de 220 mm, iar în locul acesteia vor fi introduse două conducte noi de 110 mm. La una dintre ele vor fi branșați toți consumatorii de pe acea parte, iar a doua va fi folosită pentru echilibrarea presiunii. De lucrări se va ocupa Meridian 22, care până acum nu a avut fondurile necesare pentru materiale, din cauza situației în care se află, acestea urmând să fie achiziționate cu bani de la bugetul local, săptămâna viitoare. Sperăm din vară să se poată continua cu moder­nizarea pavajului”, a precizat Bogdan Blidariu, viceprimarul Lugojului.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Eveniment

La Reșița are loc în weekendul 8-10 mai, Festivalul Primăverii. Vor fi  trei seri consecutive de concerte live, cu artiști de top din muzica...

Actualitate

Un incident în care sunt implicați doi minori de 11 ani este cercetat de polițiștii din Bocșa, care au fost sesizați, la data de...

Stiri din Timiș

Un accident rutier grav a avut loc vineri în localitatea Dudeștii Noi, județul Timiș, unde două autoturisme s-au izbit violent, iar unul dintre vehicule...

Social

În România anului 2026, adăposturile private pentru animale fără stăpân reprezintă una dintre cele mai importante alternative la adăposturile publice, unde problema eutanasierii continuă...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version