Istoricul bănățean Mircea Rusnac, arată pe Istoria Banatului, că unul dintre primele astfel de cazuri a fost înregistrat în 1724, când generalul guvernator Mercy ar fi descoperit un bătrân la Caransebeș numit Czartan Petracz (Petruț Ciortan), „care a pretins că ar fi trăit 185 de ani”. Fiul său, din a treia căsătorie, avea la acel moment doar 90 de ani, „cu 95 de ani mai puțin decât tatăl său venerabil!”.
Gravura lui Czartan Petracz (Petruț Ciortan) apărută în 1727 în “Merkwürdiger Wien”
Povestea soților cu vârste seculare spusă de Francesco Griselini
Rusnac mai arată că un alt caz notabil a fost cel al soților Iovas și Sara Rovin, imortalizați printr-un tablou în ulei expus la mânăstirea Kukus din Cehia. Inscripția în limba germană mărturisește că Iovas Rovin avea 172 de ani, iar soția sa Sara, 164 de ani, „amândoi de rit grecesc și căsătoriți de 147 de ani”. Aceștia au trăit în Kodo(c), districtul Caransebeșului, iar cel mai tânăr fiu al lor avea la acea dată 116 ani, „cu doi strănepoți, unul de 35 de ani și altul de 27 de ani”.
„Tablourile care îi înfățișează pe cei doi soți au fost achiziționate în 1896 la o licitație din Viena și au rămas în posesia familiei Budințian până în 1958. Sara a continuat să trăiască mulți ani după moartea soțului ei”, arată istoricul bănățean Mircea Rusnac, conform mărturiei savantului italian Francesco Griselini, care a scris o cronică a Banatului acelor vremuri.
Exemple similare de longevitate au fost înregistrate și în zona Aradului. În 1789, un bătrân român din satul Cuied a impresionat prin povestea sa, susținând că a trăit peste 130 de ani și că „nu a ieșit niciodată din hotarul satului”. Mai târziu, în 1894, un păstor din Mădrigești s-a stins la vârsta de 107 ani sau, conform altor surse, chiar 120 de ani, „având o singură ieșire din sat în viața sa, pentru a vedea trenul ce fusese pus în circulație în 1890”.