Știri

Ursula von der Leyen și Klaus Iohannis, așteptați la inaugurarea terminalului Schengen de pe Aeroportul Timișoara.

Noul terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional “Traian Vuia” din Timișoara va fi inaugurat odată cu aderarea la Schengen cu granițele aeriene.

Evenimentul se va desfășura pe 29 martie, data fiind simbolic, pentru a marca intrarea României în spațiul Schengen aerian.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Proiectul face parte dintr-o investiție mai amplă, derulată cu fonduri europene, spune directorul general al aeroportului timișorean, Daniel Stamatovici.

O să avem inaugurarea terminalului Plecări-Curse Externe. O să îl inaugurăm acum ca fiind terminal Plecări Curse Schengen, cel mai întârziat dintre proiecte. Toate celelalte au fost finalizate până în 31 decembrie. În total am accesat 88 de milioane de euro și am derulat șapte obiective de investiții, printre care patru au fost finalizate acum, pe ultima sută de metri, inclusiv acest terminal. Pe viitor mai avem încă două proiecte, parcul fotovoltaic și parcarea auto, pe care vrem să le derulăm, în valoare totală de 11 milioane de euro”, spune directorul aeroportului din Timișoara, Daniel Stamatovici.

La eveniment au fost invitați să participe președintele României, Klaus Iohannis, dar și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri Regionale

Un minor a fost transportat în stare inconștientă la spital în urma unui accident rutier produs joi dimineață pe DN 6, între localitățile Jupa...

Actualitate

Zeci de păgubiți protestează, vineri, în fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean Arad, unde se află un reprezentant din București al unei mărci auto,...

Știri din Reșița

Primarul Reșiței, Ioan Popa, respinge acuzațiile Agent Green privind distrugerea pădurii de pe Semenic și spune că investiția va aduce beneficii economice importante orașului,...

Știri din Reșița

Pe 20 august, de la ora 17:00, Serele Uzinale din Reșița își deschid porțile. Evenimentul marchează încheierea taberei de curățare și activare în care,...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version