Urmează trei zile de coșmar pentru șoferii din vestul țării. Blocajul de la Margina se amplifică
De
Publicat
Zona Margina – Coșava, care deja se confrunta cu probleme legate de traficul rutier, va deveni un adevărat coșmar pentru șoferi începând cu zilele următoare. De miercuri, 17 iunie, se închid nu mai puțin de 24 de kilometri de autostradă, între Holdea și Dobra. Șoferii, care vor dori să urce pe autostradă la Holdea, vor ieși în același sens giratoriu tot pe un drum național, între localitate și Dobra. Traficul va fi astfel blocat în patru puncte cheie în loc de două, ducând la cozi și mai mari în perioada următoare.
Se lucrează la autostradă timp de trei zile
Traficul rutier pe autostrada A1 va fi complet închis între nodurile rutiere Dobra și Holdea, pe o lungime de aproximativ 24 de kilometri, în perioada 17–19 iunie 2026. Măsura este necesară pentru efectuarea unor reparații la partea carosabilă, înainte de recepția finală a lucrărilor de pe Lotul 3 Lugoj–Deva.În acest interval, șoferii vor fi deviați de pe autostradă la nodul Dobra, urmând ruta DN 68A prin Coșevița, Coșava și Margina, cu revenire pe A1 la nodul Margina. Restricțiile vor fi valabile atât ziua, cât și noaptea, iar autoritățile avertizează că vor apărea blocaje în mai multe puncte, ceea ce va duce la formarea de coloane și timpi mari de așteptare.
Margina – Holdea este deja parțial blocat de lucrări
Situația este complicată și de faptul că DN 68A, ruta de „înlocuire temporară” a bucatei de autostradă lipsă, se află deja în lucru pe sectorul Margina–Holdea. Potrivit DRDP Timișoara, lucrările de reabilitare sunt în faza de asfaltare și ar urma să fie finalizate până la sfârșitul lunii iulie, înainte de debutul sezonului de concedii. După turnarea asfaltului, vor mai fi necesare marcaje rutiere, însă cu impact redus asupra traficului.
Reprezentanții direcției regionale precizează că drumul național, construit în anii ’60–’70, nu a fost proiectat pentru volumul de trafic actual, comparabil cu cel de pe autostradă, motiv pentru care sunt necesare intervenții periodice pe tronsoane diferite, în limita posibilităților de închidere a circulației.
SURSA: voxradar.ro
Centrul Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin marchează Ziua Banatului Montan(sărbătorită în 15 iunie), printr-un amplu spectacol folcloric, în centrul Reșiței, duminică, 14 iunie,...
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub supraveghereA procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria...
Lugojul riscă să fie strangulat de propriul „drum al dezvoltării”. Un nou proiect aplicat “tacit” fără informarea populației sau o dezbatere publică ar putea...