Ghidul Banatului

Universitatea de Vest din Timișoara sprijină elevii prin programe complexe de pregătire pentru examenul de bacalaureat

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) propune elevilor din întreaga țară, în următoarele 3 luni, începând din această săptămână, un amplu program de formare și sprijin pentru participarea cu succes la examenul de bacalaureat din această vară.

Pregătirea pentru examenul de bacalaureat se va realiza online, în fiecare sâmbătă, începând cu data de 9 aprilie 2022, la toate disciplinele pentru care se susțin probe scrise de examen – formularul de înscriere este disponibil AICI; 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Ca în fiecare an, în semestrul al doilea, UVT vine în sprijinul elevilor de clasa a XII-a cu un program bine structurat de pregătire pentru examenul de bacalaureat. Cadre didactice universitare pregătesc în mod special și susțin activități pentru fiecare dintre disciplinele la care elevii urmează să susțină probe de evaluare. 

Orarul modulelor, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 09.04 – 18.06 / 2022, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:

09:00 – 10:30 – Limba și literatura română;

Publicitate. Scroll pentru a continua.

10:45 – 12:15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;

12:30 – 14:00 – Biologie (Biologie vegetală și animală și Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană), Chimie organică și anorganică, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie. 

În plus, UVT va pune la dispoziția elevilor și o platformă cu materiale de pregătire și teste de antrenament elaborate de cadre didactice universitare, pentru fiecare probă scrisă a examenului de bacalaureat. Mai multe detalii despre programul de pregătire și tematicile abordate pot fi citite AICI.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

„Participarea la aceste activități de pregătire intensivă a examenului de bacalaureat, realizate la UVT, este gratuită și deschisă tuturor elevilor din România. Elevii interesați și motivați pentru rezultate cât mai bune se vor întâlni cu mentori de excepție, recomandați de UVT pentru pregătirea la standarde înalte. Succesul la examenul de bacalaureat, ca și în admiterea la facultate, din această vară, se construiește chiar de azi, la UVT. Vă așteptăm cu drag”, arată Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Lugoj

Podul de Fier din Lugoj se apropie de momentul redeschiderii circulației, însă traficul nu poate fi reluat până la finalizarea tuturor intervențiilor din zonă....

Știri Regionale

Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru...

Stiri din Timiș

Dosarul crimei de la Lacul Surduc a ajuns în instanță. P.D.L., bărbatul acuzat că și-a ucis un cunoscut cu un topor, a fost trimis...

Stiri din Caraș - Severin

O anchetă privind pescuitul ilegal și comercializarea peștelui fără documente de proveniență a dus la o amplă acțiune a polițiștilor din Moldova Nouă. Patru...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version