Evenimente

Una dintre cele mai renumite piese de teatru din toate timpurile se joacă la Timișoara

Una dintre cele mai cunoscute piese de teatru la nivel național va fi pusă în scenă la Timișoara. Este vorba despre Hamlet, piesa lui William Shakespeare. Spectacolul va avea loc pe 21 martie, începând cu orele 18, la Teatrul Național Timișoara.

Hamlet trăiește și moare printre noi. Danemarca este peste tot. Distanța dintre spațiul interior al unui om liber și mediocritatea gregară este la fel de mare acum, ca și atunci. Un spirit înalt și o societate defectă nu pot – cum nu au putut și cum nu vor putea vreodată – coexista. Este o luptă inegală, dar necesară. 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Evoluția, șansa umanității se construiește pe aparenta înfrângere a tuturor acelor Hamlet pentru care adevărul, principiile și exercițiul libertății reduc compromisul și meschinăria la dimensiunea unui vârf de spadă. 

Și pentru că „Oamenii sunt încă frumoși”, acestui Hamlet al anului 2016 îi răspunde trupa Subcarpați, într-o întâlnire în care muzica traduce sensurile cele mai profunde ale unui text esențial al culturii universale. Biletele se găsesc în rețeaua Eventim și costă 60 de lei pentru un loc normal sau 80 de lei pentru un loc VIP.

Locația: Sala Mare a Teatrului Național Timișoara;

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Cu: Matei Chioariu, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Marius Andrei Alexe, Doru Iosif, Victor Manovici, Cristina König, Flavius Retea, Cătălin Ursu, Bogdan Spiridon, Adrian Jivan, Costa Tovarnisky, Raul Bastean, Alexandru Ştefănescu, Benone Viziteu, Romeo Ioan, Claudiu Dogaru, Ionuț Iova, Marius Lupoian;

Muzica SUBCARPAȚI;
Scenografia IULIANA VILSAN;
Sound design IOAN UȚU PASCU;
Video KOTKIvisuals;

Un spectacol de ADA LUPU HAUSVATER.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Destinații

Arsenal Aventura & Aqua Park dă startul sezonului de vară vineri, 29 mai, odată cu deschiderea Aqua Park-ului și pregătește un weekend extins dedicat...

Actualitate

Autoritățile din Caraș-Severin au fost informate oficial cu privire la demararea procedurilor de golire a lacului de acumulare Trei Ape. Potrivit acestora, acțiunea este...

Știri din Lugoj

În orașul nostru, Lugoj, nimic nu izbutește mai deplin decât eșecul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai stabilă investiție locală, am putea...

Știri din Lugoj

Firma care execută lucrările de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj riscă o nouă sancțiune, după ce surse din domeniul construcțiilor susțin că...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version