Ghidul Banatului

Una dintre cele mai grandioase biserici din România se află la Timișoara. A durat 21 de ani să fie ridicată

21 de ani, atât a durat ridicarea uneia dintre cele mai spectaculoase lăcașuri de cult din România. Este vorba despre Biserica Reformată Noul Mileniu, construită după un proiect al arhitectului Imre Makovecz. Inaugurarea lăcașului a avut loc chiar la aniversarea a 30 de ani de la Revoluție, în prezența lui László Tőkés.

“Trebuie să propovăduiască speranţele noastre privind acest nou mileniu, năzuinţa noastră de a nu mai fi niciodată (…) deposedaţi şi fără adăpost. Păstrăm speranţa că poporul nostru se va ridica din nou şi că Dumnezeu va fi cu noi”, a formulat László Tőkés în predica sa.

Proiectul de construire al bisericii s-a împotmolit de zeci de ori de-a lungul celor 21 de ani de șantier, însă până la urmă clădirea a fost ridicată. Biserica este compusă din două aripi, trei cupole şi două turnuri, dobânditu-și forma actuală graţie mai multor proiecte finanţate de Uniunea Europeană şi datorită sprijinului acordat de statul ungar, rămânând să se mai ridice o cupolă mai mică. 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Centrul Reformat cuprinde, pe lângă biserică, spaţii comunitare, săli de expoziţie, o sală pentru concerte camerale. Cupola care încă nu a fost ridicată va găzdui o sală de conferinţă, o bibliotecă şi un restaurant cu specific unguresc, de amenajat în subsolul clădirii.

Comunitatea bisericească a beneficiat de două proiecte UE de câte o jumătate de milion de euro. Construirea centrului a fost sprijinită de primul guvern Orbán cu 40 milioane de forinţi, iar în 2017 guvernul ungar a contribuit la continuarea lucrărilor cu 1,4 miliarde de forinţi.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Banat

Buziaș, Obad și Cireașa se pregătesc pentru zile de sărbătoare, cu rugi tradiționale și spectacole folclorice organizate de Sfânta Maria Mică. Evenimentele au loc...

Stiri din Timiș

Mai multe localități din județul Timiș vor avea întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică în perioada 31 august – 4 septembrie 2026. Întreruperile...

ACCIDENT

Trei persoane au fost transportate la spital, duminică seara, după un accident produs pe DN59, în zona localității Pădureni, județul Timiș. Două autoturisme s-au...

Administrație

Zeci de aleși locali și funcționari publici ar putea fi obligați să părăsească funcțiile pe care le ocupă. ANI anunță că 53 de persoane...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version