Ghidul Banatului

Una din cele mai frumose şi celebre pieţe din Banat se reabilitează. Când va fi gata

La sfârşitul săptămânii, buldozerele au intrat în Piaţa Hercules şi au început demolarea vechilor structuri. Lucrarea ar trebui finalizată până la sfârşitul acestui an, urmând ca la începutul primăverii să se realizeze plantările pentru noile spaţii verzi ce vor fi amenajate în piaţă.

Piaţa Hercules este înconjurată de clădiri în stil baroc şi neoclasic, monumente de patriomniu, iar în mijlocul ei se află celebra statuie a lui Hercule, ridicată în anul 1847, în locul unei fântâni construite în 1826, din marmură roşie.  Statuia a fost turnată din metal pentru ţeavă de tun şi realizată în atelierul lui Ramelmayer şi Glantz din Viena, fiind dăruită localnicilor de către arhiducele moştenitor Carol, drept mulţumire pentru vindecarea ostaşilor care s-au tratat aici.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

“Au început lucrările de modernizare şi restaurare a Pieţei Hercules, obiectiv ce face parte din proiectul finanţat cu fonduri europene <>. Din discuţiile avute cu constructorul, acest obiectiv va fi terminat în proporţie de 90% până la sfârşitul anului, urmând ca mobilierul stradal, iluminatul public si zonele verzi sa fie executate începând cu luna martie. Partea carosabilă va fi executată cu piatră cubică, iar cea pietonală cu dale de granit. Circulaţia autovehiculelor se va realiza alternativ pe una din cele două benzi de circulaţie”, arată primarul Cristian Miclău.

Proiectul european despre care vorbeşte primarul a fost semnat la sfârşitul lunii mai, în acest an, şi prevede o finanţare prin POR 2014-2020, Axa 7.1 investiţii în infrastructura de turism, în valoare de circa 3,5 milioane de euro. În cadrul aceluiaşi proiect vor mai fi reabilitate şi alte obiective, cum ar fi: Parcul Vicol şi încă trei poduri din staţiune. Lucrările trebuie finalizate într-un an şi trei luni, începând de la data semnării contractului.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Destinații

Arsenal Aventura & Aqua Park dă startul sezonului de vară vineri, 29 mai, odată cu deschiderea Aqua Park-ului și pregătește un weekend extins dedicat...

Știri din Lugoj

În orașul nostru, Lugoj, nimic nu izbutește mai deplin decât eșecul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai stabilă investiție locală, am putea...

Știri din Lugoj

Firma care execută lucrările de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj riscă o nouă sancțiune, după ce surse din domeniul construcțiilor susțin că...

Știri din Banat

Psihologii nu înțeleg nici în zilele noastre, cu toate studiile și toată tehnologia modernă la îndemână, ce îi determină pe oameni să ucidă. De...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version