Ghidul Banatului

Un sat din Banat a apărut în publicația The Guardian ca fiind una dintre cele mai pitorești așezări rurale din Europa

Un sat din Banatul Montan a fost inclus de publicația The Guardian într-o listă a celor mai pitorești așezări rurale din Europa. Alături de sătucurile din Sardinia, Alentejo din Portugalia sau cele din Pirinei, satul Armeniș din Caraș-Severin este recunoscut în toată Europa pentru excursiile de tip safari în care turiștii pot observa zimbrii, o specie de bizoni specifică Europei, în habitatul lor natural.

Excursiile organizate de către European Safari Company îi costă pe englezi sau oricare alți turiști interesați 285 de lire sterline de persoană. În preț sunt incluse o noapte de cazare, mâncarea, cazarea și transportul cu mașini de tip 4×4 pe tot parcursul expediției. 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Cea mai bună perioadă a anului în care turiștii pot vizita zona este primăvara, atunci când vor putea observa nu doar zimbri, ci și urși sau capre negre. Călătorii își extind de obicei șederea în România și vizitează și alte zone de interes, cum ar fi Bucureștiul, poreclit “Micul Paris” sau Transilvania.

Întreaga listă cu sate pitorești ale Europei realizată de către cei de la The Guardian o găsiți aici.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Satul Bodo, din comuna Balinț, se pregătește pentru o nouă sărbătoare dedicată gastronomiei și comunității. Duminică, 30 august, începând cu ora 14:30, va avea...

Stiri Timișoara

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță că nu intenționează să demisioneze după ce Senatul a adoptat noua Lege a Integrității, care include prevederea supranumită „amendamentul...

Știri Regionale

Administratorul unei societăți comerciale din Arad a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală, după ce procurorii susțin că acesta ar fi reținut și...

Știri Regionale

Două poduri de pe drumurile județene din Caraș-Severin vor beneficia de intervenții majore, în condițiile în care starea acestora necesită lucrări de consolidare și...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version