Politică

UDMR anunță că va ieşi de la guvernare dacă nu va primi Ministerul Dezvoltării

UDMR va ieşi de la guvernare dacă nu va primi Ministerul Dezvoltării în viitorul guvern, a declarat luni liderul Uniunii, vicepremierul Kelemen Hunor, la finalul unei şedinţe cu grupurile parlamentare şi miniştrii formaţiunii, transmite Agerpres.

„Le-am prezentat colegilor din grupurile parlamentare stadiul sau situaţia negocierilor, exact ceea ce v-am prezentat şi dumneavoastră, ieri, la Palatul Victoria, după terminarea discuţiilor. Le-am explicat care a fost poziţia noastră pe mandatul din Consiliul Permanent – respectarea acordului semnat în 2021.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Ne-am asumat responsabilitatea guvernării până în 2024, bineînţeles am făcut treabă la cele trei ministere şi considerăm că nu există niciun motiv să facem un schimb la acele două ministere care rămân în structura Guvernului, fiindcă am acceptat ca Ministerul Sportului să fie desfiinţat. (…) Sigur am lăsat poarta deschisă, există loc de negociere. Fără Dezvoltare nu putem să mergem mai departe, dar se poate discuta, dacă colegii noştri doresc, despre Mediu”, a precizat Kelemen Hunor.

Întrebat dacă, fără Ministerul Dezvoltării, UDMR nu mai rămâne în viitorul guvern, el a răspuns: „Aţi înţeles corect”.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Timișoara

Tragedie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Un student în anul VI, în vârstă de doar 24 de ani, a...

Actualitate

Ministerul Român al Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească spre sau dinspre Serbia pe cale terestră că începând...

Știri din Lugoj

Lucrările de reabilitare a Podului de Fier din Lugoj au intrat într-o etapă importantă. Constructorul lucrează acum la structura metalică, iar șoferii care își...

Stiri Timișoara

  Cântecul, jocul și portul popular bănățean vor fi în centrul Rugii Timișoarei 2026, eveniment dedicat tradițiilor Banatului și organizat cu prilejul sărbătorii Sfântului...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version