Municipiul Timișoara este acoperit de un nor de fum care provine, cel mai probabil, de la incendierea unor zone de vegetație uscată din Serbia.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș a anunțat că dispus efectuarea unor misiuni de recunoaștere în teren, care au vizat verificarea și identificarea eventualelor focare de incendiu. În urma verificărilor efectuate, nu au fost identificate incendii în zonele vizate. De asemenea, vine cu o serie de recomandări.
Publicitate. Scroll pentru a continua.
„Din informațiile disponibile, degajările de fum observate în Timiș ar putea proveni, cel mai probabil, de la incendiile de vegetație uscată de amploare din zona Dubovac, Serbia. În funcție de condițiile meteorologice și de direcția vântului, fumul poate fi resimțit și în județ, potrivit ISU Timiș. Recomandăm cetățenilor să își păstreze calmul și să nu se alarmeze în cazul observării unor degajări de fum fără sursă, să evite pe cât posibil expunerea prelungită în aer liber în zonele în care fumul este mai dens, să respecte recomandările autorităților și să urmărească informările oficiale, iar în cazul în care observă un focar de incendiu sau o situație care poate pune în pericol persoane ori bunuri, să apeleze numărul unic de urgență 112”, transmite ISU Timiș.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș mai precizează că monitorizează situația și că pompierii vor interveni, cu promptitudine, în cazul în care vor fi identificate situații care necesită intervenția echipajelor de urgență.
Publicitate. Scroll pentru a continua.