Știri din Timișoara

Timișoara, 100 de milioane de euro prin PNRR. În ce s-au investit banii

Primăria Municipiului Timișoara a investit 100 milioane de euro prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Banii europeni se regăsesc în transport public modernizat, școli și grădinițe dotate cu mobilier nou și echipamente moderne, în spitale și în alte servicii publice.

Investițiile cu cel mai larg impact sunt cele în transportul public, arată Primăria Timișoara, pentru care au fost achiziționate 87 de autobuze, troleibuze și tramvaie noi, și în infrastructura educațională, cu peste 40.000 de elevi care beneficiază de noile dotări. Prin PNRR, s-au achiziționat 87 de vehicule moderne, pentru ca transportul public să devină treptat principala opțiune de deplasare în Timișoara și zona metropolitană.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Municipalitatea a îmbunătățit dotările din școlile și grădinițele timișorene pentru peste 40.000 de elevi. Mobilierul vechi a fost înlocuit în aproape 1.300 de săli de clasă, în peste 80 de laboratoare de informatică și științe, și în aproape 80 de cabinete școlare și psihopedagogice. Investiția a mai inclus echipamente pentru cursuri în format digital – table interactive, computere, imprimante multifuncționale, sisteme de sunet sau proiectoare.

Alte investiții pe care Primăria Timișoara le-a închis pe PNRR sunt achiziționarea, prin Ministerul Mediului, a 1.000 de insule de colectare selectivă pentru cartiere, reabilitarea termică a campusului Colegiului „Henri Coandă”, eficientizarea energetică a Clinicilor Noi la Spitalul Municipal, și construirea, cu sprijinul CNI, a unei creșe în zona Bucovina. În același timp, proiecte aflate în stadiu avansat de implementare, precum Centrele de Aport Voluntar, vor fi finalizate cu finanțare prin Fondul de Mediu. Pentru campusul dual, un proiect în care Primăria a fost partener alături de universități, școli și mediu de afaceri, consorțiul va identifica noi surse de finanțare.

Municipalitatea va mai finaliza cu bani de la bugetul local uTraseul Revoluției, sistemul de E-ticketing, reabilitarea termică a Colegiului „Ana Aslan” și transformarea Liceului Alimentar într-o școală verde, inteligentă.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Satul Bodo, din comuna Balinț, se pregătește pentru o nouă sărbătoare dedicată gastronomiei și comunității. Duminică, 30 august, începând cu ora 14:30, va avea...

Stiri Timișoara

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță că nu intenționează să demisioneze după ce Senatul a adoptat noua Lege a Integrității, care include prevederea supranumită „amendamentul...

Știri Regionale

Administratorul unei societăți comerciale din Arad a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală, după ce procurorii susțin că acesta ar fi reținut și...

Știri Regionale

Două poduri de pe drumurile județene din Caraș-Severin vor beneficia de intervenții majore, în condițiile în care starea acestora necesită lucrări de consolidare și...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version