Știri din Timișoara

Târgul de Paște revine la Timișoara: piețele istorice devin traseu festiv între 27 martie și 14 aprilie

Târgul de Paște de la Timișoara va avea loc între 27 martie și 14 aprilie 2026 și va transforma centrul orașului într-un traseu festiv care leagă patru piețe istorice. Evenimentul ajunge la ediția a XVII-a și propune activități pentru toate vârstele, de la instalații artistice și gastronomie locală până la ateliere pentru copii, conform: https://www.radioresita.ro/


Târgul se va desfășura în Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Unirii, fiecare spațiu fiind integrat într-un concept comun care pune în valoare natura, arta și comunitatea.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Potrivit viceprimarului municipiului, Paula Romocean, organizatorii urmăresc ca evenimentul să devină tot mai atractiv pentru timișoreni și pentru turiști. Autoritățile încurajează astfel folosirea spațiilor publice și plimbările prin centrul orașului, pe un traseu care pornește de la Catedrală și ajunge până în Piața Unirii.

Punctul de start al târgului va fi în Piața Victoriei, unde, în fața Operei, va fi instalată o structură decorativă cu ouă de Paște realizate de studenții Facultății de Arte din Timișoara și de artiști locali. De aici, traseul continuă pe strada Alba Iulia, unde decorațiuni suspendate vor ghida vizitatorii către următoarele zone ale evenimentului.

În Piața Libertății, accentul va fi pus pe gastronomie și produse locale. Vizitatorii vor putea descoperi preparate specifice sărbătorilor pascale, dar și obiecte realizate de meșteșugari.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Piața Sfântul Gheorghe va fi dedicată copiilor. Aici sunt programate ateliere creative organizate de Muzeul Interactiv al Copiilor, activități educative și zone sportive pregătite de Sport Club Municipal Timișoara.

Traseul se va încheia în Piața Unirii, unde publicul va putea participa la programul artistic pregătit pentru ediția din acest an și la activități dedicate atmosferei sărbătorilor pascale.

Târgul de Paște Timișoara este organizat de Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Visit Timișoara – Organizația de Management al Destinației. Programul complet al evenimentului va fi anunțat în 16 martie pe pagina oficială a târgului și pe site-urile co-organizatorilor.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Uncategorized

O călătorie care în mod normal durează aproximativ o oră între Timișoara și Lugoj s-a transformat într-un coșmar pentru pasagerii trenului Regio 9578, în...

Actualitate

Andrea Anna Bujdoso, născută la Salonta, în județul Bihor, în 3 februarie 1970, a fost desemnată ca lider al grupului parlamentar TISZA, partidul care...

Educație

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a anunțat, la Iași, numele a doi dintre cei trei consilieri pe care îi are în prezent, după...

Actualitate

Consiliul Local Reșița a adoptat proiectul de hotărâre prin care activitățile de jocuri de noroc vor fi interzise pe teritoriul municipiului. Un argument important...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version