Ghidul Banatului

„Spartana” din Banat care s-a calificat la campionatele europene ale celei mai renumite curse cu obstacole

Loredana Niroda, bănățeanca renumită pentru activitatea în sport care a dus-o până în Emiratele Arabe Unite, a revenit la activitate. După o lungă perioadă de așteptare, weekend-ul trecut lugojeanca Loredana Niroda, antrenoare de fitness în Dubai și totodată extrem de activă în lumea sportului cu obstacole, a luat parte la două curse Spartan care au avut loc în Orfu, Ungaria.

“Sâmbătă dimineață a fost prima cursă și anume Beast (21km + 33 de obstacole), cursa care face parte din Seria Regională Europa Centrală (CEU Regional Series) și include curse selectate pe diferite categorii organizate în Europa Centrală. Această serie servește pentru calificarea la Campionatul European şi Mondial. Primii 10 clasati la Age Group sau Elite se califică.

A fost o cursă grea și complexă, într-o zonă deluroasă, obstacole noi, mult noroi, multă apă și cu mulți competitori veniți de peste tot din Europa. M-am clasat pe locul 5, după 3h 28min”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Loredana Niroda.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Chiar dacă și-ar fi dorit să urce pe podium, Loredana spune că este bucuroasă că și-a îndeplinit scopul, acela de a se califica la Campionatul European care v-a avea loc în septembrie la Tirol, Austria.

“A doua zi, am participat la cursa Sprint (6.5km + 20 obstacole) care mi-a adus un rezultat bun fiind a doua la categoria mea de vârstă și terminand cursa în 1h 18min”, a mai precizat sportiva.

Loredana face parte din echipa OCR România, organizație desemnată de Federeția Internațională de Sporturi cu Obstacole pentru punerea bazelor acestui sport în România. Unul din obiectivele principale ale organizației este identificarea sportivilor pentru construirea echipei naționale a României. Loredana a fost remarcată și imediat selectată la lotul național.

Cursele de alergare cu obstacole sunt recunoscute la nivel olimpic în Asia, iar în momentul de față sunt în evaluare de către Comitetul Olimpic Internațional pentru a fi introduse ca și sport demonstrativ în cadrul Jocurilor Olimpice de la Los Angeles din 2028.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Concerte și Spectacole

Centrul Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin marchează Ziua Banatului Montan(sărbătorită în 15 iunie), printr-un amplu spectacol folcloric, în centrul Reșiței, duminică, 14 iunie,...

Stiri din Timiș

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub supraveghereA procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria...

Administratie

O decizie definitivă a Curții de Apel Timișoara deschide o cutie a Pandorei pentru primăriile din toată România care încasează taxe de „zona A”,...

Stiri din Timiș

Un bărbat de 39 de ani și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs miercuri...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version