Ghidul Banatului

Secretele celei mai cunoscute clădiri din centrul Timișoarei

La 30 martie 1946 este înființată Opera Română din Timișoara prin decretul semnat de Regele Mihai I.  Cu ocazia împlinirii a 77 de ani de Opera Română din Timișoara, am cules într-o postare, cu ajutorul Muzeului Banatului din Timișoara, câteva informații inedite despre celebra instituție, dar și despre clădirea de patrimoniu care îi găzduie spectacolele.

Primul consiliu administrativ a cuprins personalități marcante ale vremii: Aca de Barbu – director și regizor artistic, Traian Nicolau – director artistic, Mihai Bota – director administrativ, Gheorghe Marianciu – secretar studii muzicale, Gheorghe Pavel, Traian Mihăilescu, Herman Klee, Constantin Daminescu – dirijori, Mercedes Pavelici – maestru de balet, Ionică Mihai și Eugen Gropșianu – regizori.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Construcția clădirii Palatului Culturii care găzduia Opera a început în 1871, după planurile arhitecților renumiți în Europa pentru realizarea a numeroase săli de teatru (Budapesta, Viena, Odessa) Helmer si Fellner și a fost terminată în 1875. Două incendii de proporții au devastat clădirea. 

Primul a avut loc în 1880, iar al doilea în 1920, care a mai lăsat intacte doar aripile laterale ale clădirii. Reconstrucția se face după planurile arhitectului Duiliu Marcu, păstrându-se stilul original numai la fațadele laterale, cea principală și sala de spectacole (cu 686 locuri) îmbrăcând stilul neobizantin caracteristic arhitecturii românești a timpului.

În clădirea Palatului Culturii din Timișoara își desfășoară activitatea, în prezent, patru instituții de artă: Opera Română, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Timișoara

O înregistrare audio de aproape 34 de minute, publicată online, conține acuzații privind presupuse șpăgi pentru angajări și operații la Secția de Neurochirurgie a...

Știri Regionale

Un accident rutier grav s-a produs marţi după-amiază, pe DN 57, în zona localităţii Nicolinţ, din judeţul Caraş-Severin. În coliziune au fost implicate un...

Știri din Lugoj

Un tânăr de 24 de ani din Lugoj a ajuns la spital după ce a provocat un accident în timp ce se deplasa cu...

Știri din Lugoj

Într-o perioadă în care criza economică pune tot mai multă presiune pe micile afaceri din România, antreprenorii locali sunt nevoiți să găsească soluții pentru...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version