Ghidul Banatului

Secretele Casei Brück, cel mai impresionant și fotogenic imobil din centrul Timișoarei

Arată ca în filme! Este de-a dreptul impresionantă și numai bună de pozat și pus pe Instagram sau Facebook. Casa Brück, căci despre ea vorbim, este un imobil cu totul deosebit din centrul Timișoarei, apreciat de turiștii din toate colțurile lumii care vizitează Viena României. Pe cât de impresionantă, pe atât de necunoscută este povestea acestei case care a surprins și încântat vizual sute de mii de oameni de-a lungul anilor.

Ce este Casa Brück

Casa Brück este pur și simplu o bijuterie arhitecturală a orașului Timișoara. A fost construită în stilurile Art Nouveau și secession, prezentând motive folclorice maghiare. Casa poate fi admirată pe strada Mercy, nr. 9, colț cu Piața Unirii. A fost ridicată în anul 1910, după planurile a doi arhitecți celebri, Székely László şi Arnold Merbl. Casa poartă numele proprietarului de la acea vreme, fiind construită la inițiativa proprietarului din acel moment, Salamon Brück.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

foto: Wikipedia

Istoria Casei Brück

După finalizarea construirii imobilului în 1910, Salamon Brück a înființat la parterul clădirii o farmacie. Aceasta funcționează și astăzi, păstrând o parte din mobilierul de altădată. Cum era și normal, clădirea s-a deteriorat odată cu trecerea timpului. Norocul a făcut ca un italian, Gianluca Testa, venit cu afaceri la Timișoara în anul 1997, să conștientizeze importanța istorică, dar și valoarea imobilului. Acesta se decide să achiziționeze un apartament aici, în anul 1999. 

Atât i-a trebuit italianului. Fără să stea prea mult pe gânduri, străinul a luat inițiativa să restaureze construcția, obținând autorizațiile necesare de la autoritățile competente. Lucrările de reabilitare au vizat nu numai fațada imobilului, ci și interiorul, fiind restaurate atât casa scării, cât și camerele, costurile lucrării ridicându-se la 300.000 euro.

foto: Roaming Romania

Clădirea și-a recăpătat strălucirea, atrăgând privirile tuturor celor ce ajung în zona centrală a Timișoarei. Astăzi, clădirea este renumită în toată lumea, fiind unul dintre punctele de atracție pe care turiștii le recomandă amicilor sau, după caz, cititorilor lor, odată ce ajung la Timișoara.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Concerte și Spectacole

Centrul Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin marchează Ziua Banatului Montan(sărbătorită în 15 iunie), printr-un amplu spectacol folcloric, în centrul Reșiței, duminică, 14 iunie,...

Stiri din Timiș

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub supraveghereA procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria...

Administratie

O decizie definitivă a Curții de Apel Timișoara deschide o cutie a Pandorei pentru primăriile din toată România care încasează taxe de „zona A”,...

Stiri din Timiș

Un bărbat de 39 de ani și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs miercuri...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version