Politică

S-au împărţit ministerele. Doi parlamentari de Timiş, în cărţi pentru a primi portofolii în viitorul guvern PSD-PNL-UDMR

Aproape sigur, deputatul de Timiş Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinte PSD, va prelua Ministerul Transporturilor în Guvernul Nicolae Ciucă. Un alt parlamentar de Timiş, senatoarea Alina Gorghiu, ar putea obţine portofoliul de la Justiţie, pentru care se luptă cu Cătălin Predoiu. Un alt fost parlamentar de Timiş, Cristian Buşoi, este la rândul lui în cărţi,conform, debanat.ro.

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

 

 

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

 

 

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

 

 

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

 

 

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

 

 

PNL este marele perdant al negocierilor purtate sâmbătă după-amiază pentru împărţirea portofoliilor ministeriale, neobţinând nimic faţă de ziua precedentă. “Ne întoarcem acasă cu palma-n fund. Iar ne-au păcălit ăștia de la PSD”, a fost concluzia unui liberal, după negocieri, potrivit G4Media. Ieri s-a reuşit să fie împărţite ministerele între cele trei partide. De remarcat că, pentru a ajunge la toată lumea, s-au înfiinţat două npi ministere Tineretului și familiei, respective al IMM-urilor și turismului, iar Secretarul General al Guvernului a primit funcţie de ministru.

Ministerele se împart astfel:……………………………………….

Publicitate. Scroll pentru a continua.

 

 

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

 

 

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

 

 

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

 

Amănunte pe: debanat.ro.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Scandalul modificării Legii ANI se mută în Timiș. Primarul comunei Tomești, Costel Medeleanu, a lansat un atac dur la adresa lui Dominic Fritz, după...

Stiri din Timiș

Locuitorii din Timișoara și mai multe localități din județul Timiș vor rămâne temporar fără energie electrică în perioada 27–31 iulie 2026. Întreruperile sunt programate...

Știri din Reșița

Locuitorii municipiului Reșița vor avea, în premieră, acces la două tuneluri de răcorire, care urmează să devină operaționale în următoarele zile. Inițiativa aparține Radio...

Știri Regionale

Conducerea Aeroportului Arad a anunțat că va prelua zborurile companiilor care operează pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, care va întrerupe complet operațiunile...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version