Britanicii credeau cu tărie că rândunelele trebuie să vină în ținuturile lor înainte de vinerea mare, asta pentru că, se credea, rândunica l-ar fi ajutat pe Isus să-și dea jos de pe cap cununa cu spini purtată în ziua crucificării și de la sângele lui a rămas pasărea pătată pe frunte și pe gușă cu acea culoare ruginie.
Motiv de bucurie pentru unii, de îngrijorare și de anxietate pentru alții. Prin Caucaz populația se temea că păsările migratoare aduc cu ele și boli, iar pentru a te feri trebuia să bei un pahar cu vin sau o măsură de rachiu, probabil o scuză nevinovată pentru puțină dispoziție bahică. Anglo-saxonii credeau că găinile nu mai fac ouă, iar vacile nu mai dau lapte dacă distrugi un cuib de rândunică. Rușii erau de părere că rândunica este forma în care se întorc pe Pământ sufletele copiilor dispăruți înainte de vreme, iar cântecul păsărilor este în fapt reprezentarea jovialității celor mici.
Indiferent de credințele care o înconjoară, rândunica este probabil cea mai populară pasăre din lume, iar în imaginația populară este fără dubiu reprezentarea regenerării anuale, a trezirii naturii, dar mai ales este reprezentarea iubirii unei ființe față de propriul cămin.